Revista ”Ambasador pentru România”
Românii de AcasăExcelență

Prof. dr. Dorina Gîrbovan la interviurile Ambasador pentru România. Viitorul educației românești în STEM și explorare spațială

Revista Ambasador pentru România continuă seria specială de retrospective editoriale, oferind cititorilor prilejul de a descoperi interviuri de colecție cu personalități marcante, publicate în ultimele două ediții tipărite, numerele 10 și 11. În această etapă editorială prezentăm un dialog exclusiv cu prof. dr. Dorina Gîrbovan, fizician, cercetător și ambasador internațional HESA prin NASA Education, fondatoarea ONG-ului Beyond The Stars Education. Interviul integral cu Dorina Gîrbovan este disponibil exclusiv în ediția tipărită a revistei Ambasador pentru România, numărul 10.

Astăzi vă propunem un dialog exclusiv cu prof. dr. Dorina Gîrbovan, fizician și ambasador internațional HESA via NASA Education, a cărei carieră impresionantă a trecut prin universități de top din SUA și Canada și proiecte internaționale de excelență în STEM și educație spațială.

Dorina Gîrbovan este fondatoarea ONG-ului Beyond The Stars Education, prin care sute de elevi din România au șansa să participe la programe internaționale de excelență în știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM). ONG-ul său promovează, în special, educația spațială și incluziunea, oferind acces la oportunități care altfel ar fi inaccesibile, mai ales pentru elevii cu dizabilități.

Îmi doresc să elimin barierele care limitează accesul la educație STEM și spațială. Diversitatea este o resursă, nu o limitare, și acest lucru este prezent în fiecare proiect implementat”, spune Gîrbovan. Prin programul SCIVIS România, elevii cu deficiențe de vedere participă la Space Camp for Visually Impaired Students în SUA, o experiență educațională unică, adaptată nevoilor lor. În paralel, programul Shakthisat le oferă elevelor din liceu cursuri online gratuite, dezvoltate în parteneriate internaționale, pentru a le facilita accesul la educație spațială de calitate.

Dorina Gîrbovan atrage atenția că problema reprezentării fetelor în STEM nu este doar una românească, ci globală. „Fetele care aspiră la o carieră în știință se confruntă cu o serie de obstacole care, deși invizibile uneori, sunt profund sistemice. România are un potențial imens în rândul tinerelor talentate, dar fără o cultură educațională care să promoveze echitatea, riscăm să pierdem aceste valori.” Soluția, spune ea, este mentoratul, programele de leadership și finanțarea inițiativelor care creează acces real la educație STEM.

După ani de studii și predare în SUA și Canada, inclusiv trei masterate și un doctorat în fizică, Gîrbovan s-a întors în România pentru a aduce experiența acumulată în sistemul educațional de aici. „Întoarcerea mea a fost o alegere conștientă de a construi. Cred cu tărie că soluția este la ce pot face eu pentru sistem, nu la ce face sistemul pentru mine”, explică ea.

Rezultatele nu au întârziat să apară. Atât ea, cât și elevii săi au câștigat mai multe premii internaționale și recunoaștere globală. Gîrbovan este singurul român ambasador internațional HESA prin NASA Education și președinta G100 România pentru Tehnologie Spațială și Aviație.

Dorina explică diferența între profesorul care doar predă și cel care inspiră destine. Pentru ea, un profesor care crede cu adevărat în misiunea lui, nu se uită doar la note, ci și la potențial. „Un profesor adevărat trebuie să vadă ce poate deveni un copil, nu doar ce este acum. Notele sunt doar o fotografie de moment, nu definiția unui destin. Este important ce pot deveni, nu doar ce sunt acum. Ceea ce trebuie să rămână în mintea elevilor peste ani este sentimentul că cineva a crezut în ei. Acel ‘poți’ spus la momentul potrivit are puterea de a schimba un destin, adaugă ea.

Prof. dr. Dorina Gîrbovan și elevii săi
Prof. dr. Dorina Gîrbovan și elevii săi

Experiența de la NASA Education Center, unde a instruit profesori din 56 de țări, i-a întărit această convingere: „Profesorii care inspiră destine sunt aceia care investesc în construcția omului, nu doar în transmiterea informației.

Motivația, spune Dorina, este „un proces de reconstrucție zilnică, care cere răbdare și autenticitate. Când am simțit că mă apropii de epuizare, m-am întors la misiunea mea: de ce fac asta. Și de fiecare dată, răspunsul a fost același: pentru că merită.

Un exemplu concret al acestei viziuni este proiectul iRIDE, un vehicul electric autonom destinat persoanelor nevăzătoare, care combină senzori, comenzi vocale și tastatură Braille pentru a le oferi mobilitate independentă: „Crearea de soluții pentru cei vulnerabili nu este doar o lecție de moralitate, ci și o investiție în viitor.

Pe termen lung, Doria Gîrbovan vizează dezvoltarea continuă a profesorilor în domeniul STEM și integrarea inteligenței artificiale în educație, extinderea programelor ONG-ului în toate colțurile României și crearea unui departament de spațiu în fiecare universitate.

Mai mult, prin strângere de fonduri, își propune ca până în 2030 cel puțin zece elevi cu deficiențe de vedere să participe anual la tabere spațiale internaționale. „Îmi propun să dezvolt o rețea de traininguri STEM și de spațiu pentru profesori, precum și ateliere interactive și experiențe spațiale și STEM dedicate elevilor – experiențe reale, nu doar teorie, ci practică, inspirație și vis cu ochii deschiși. Cred cu tărie că România are nevoie de acces, viziune și curaj în educație. Iar eu vreau să fiu parte activă din această transformare. De aceea m-am întors acasă.

Adevărata ta vocație nu este de a preda, ci de a crea visuri. Viitorul României este azi în sala ta de clasă!”, este mesajul Dorinei Gîrbovan pentru cadrele didactice, în încheierea interviului.

Din aceeași serie îți recomandăm și: Acad. prof. dr. Leon Dănăilă la interviurile Ambasador pentru România. Știință și credință pentru viață
Prof. dr. Dorina Gîrbovan la Space Center Houston
Prof. dr. Dorina Gîrbovan la Space Center Houston

Related posts

Comandorul Gheorghe Stancu, fost comandant al Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, invitat special în revista ”Ambasador pentru România”

Cristiana P. Bota

Laura Maria Cojocaru, psihoterapeut și trainer în programare neurolingvistică – Despre rolul oamenilor în viața noastră

Cristiana P. Bota

Cezar Ouatu, cel mai valoros contratenor al generației sale, invitat la interviurile ”Ambasador pentru România”

Cristiana P. Bota

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. de către acest site web.


Site-ul revistei ”Ambasador pentru România” folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Acept Citește mai mult