Revista „Ambasador pentru România” marchează împlinirea a 50 de ani de la unul dintre momentele definitorii ale sportului mondial prin republicarea interviului exclusiv realizat cu Nadia Comăneci, la sfârșitul anului 2021. Dialogul semnat de Cristiana P. Bota readuce în atenția publicului povestea unei mari campioane, a cărei performanță de la Montreal a transformat pentru totdeauna percepția asupra excelenței sportive.
La 18 iulie 1976, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Montreal, Nadia Comăneci a intrat definitiv în istoria sportului mondial, devenind prima gimnastă care a primit nota 10 în competiția olimpică. Într-o sală în care perfecțiunea părea imposibil de cuantificat, exercițiul său impecabil a schimbat criteriile performanței și a așezat numele unei sportive din România printre marile repere ale istoriei olimpice.
Cincizeci de ani mai târziu, Nadia Comăneci rămâne una dintre cele mai cunoscute personalități sportive ale lumii. Anul 2026 este dedicat în România marii campioane, iar recunoașterea contribuției sale la promovarea imaginii țării a fost consolidată prin acordarea Ordinului Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce, distincție oferită în luna mai de președintele României.
Publicat inițial în revista „Ambasador pentru România”,în decembrie 2021, interviul exclusiv cu Nadia Comăneci surprinde momente esențiale ale unui parcurs construit prin performanță, de la copilăria petrecută la Onești și începuturile în gimnastică, până la consacrarea internațională, viața în Statele Unite, familia, proiectele dedicate copiilor și sportului, precum și perspectiva sa asupra viitorului gimnasticii românești.
La cinci decenii de la nota care a schimbat istoria acestui sport, povestea Nadiei Comăneci rămâne legată de valori care depășesc rezultatul unei competiții. „Ambasador pentru România” invită cititorii să redescopere acest dialog realizat cu una dintre cele mai importante figuri ale sportului internațional, un interviu despre omul din spatele performanței și despre destinul unei sportive care a transformat un moment olimpic într-un simbol al României în lume.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Cristiana P. Bota: Bun găsit, Nadia, la interviurile „Ambasador pentru România”! Unde te găsim în acest sfârșit de an și ce mai faci? (n.r. – interviu realizat în noiembrie 2021)
Nadia Comăneci: Mulțumesc și eu pentru invitație! Sfârșitul de an mă găsește, de obicei, acasă, alături de familie. Este cea mai frumoasă perioadă a anului, când luăm o scurtă pauză de la ritmul cotidian și ne bucurăm de timpul petrecut împreună. Și anul acesta voi fi acasă, alături de soțul și fiul meu, precum și de cei dragi. Voi pregăti preparatele tradiționale pentru mesele de sărbători, inclusiv mâncăruri românești care ne plac foarte mult, pentru că, în sufletul meu, acasă înseamnă atât America, cât și România.
Cristiana P. Bota: Aș vrea să ne întoarcem pentru câteva clipe la începuturi, la copilăria din Onești. Ce ți-a rămas cel mai viu în memorie din acea perioadă?
Nadia Comăneci: Se spune că mirosul este simțul care ne poate purta cel mai ușor înapoi în timp. Și pentru mine copilăria are două arome foarte puternice. Mama mirosea a bucătărie, pentru că gătea tot timpul, iar tata mirosea a benzină. Era mecanic auto și făcea zilnic douăzeci de kilometri până la serviciu și înapoi. Cred că, pentru fiecare dintre noi, copilăria înseamnă înainte de toate familie. Noi eram o familie obișnuită, viața era simplă și îmi amintesc că eram foarte fericită.
Cristiana P. Bota: Celebre sunt imaginile în care apari alături de Teodora Ungureanu. Erați prietene nedespărțite, nu doar colege de echipă. Vă țineați și de năzdrăvănii? Ai putea să rememorezi o întâmplare nostimă de atunci?
Nadia Comăneci: Așa cum am reamintit și în cartea „Nadia Comăneci – Scrisori către o tânără gimnastă”, într-o seară ne-a prins Béla că ne jucam, săream și chicoteam mult după ora de culcare. Și ne-a trimis, dacă tot nu aveam somn, să alergăm. Atunci ni s-a părut amuzant, dar a doua zi ne-a fost foarte greu să ne trezim și am fost obosite toată ziua. De atunci, nici că am mai întârziat un minut după ora de culcare!
Cristiana P. Bota: Sunteți născute la o zi diferență, pe 12, respectiv 13 noiembrie. Astăzi, după atâta timp, mai păstrați legătura?
Nadia Comăneci: Mă leagă de Teodora enorm de multe amintiri. Poate cei mai frumoși și mai intenși ani din copilărie i-am trăit împreună. Am învățat împreună, ne-am antrenat împreună, am muncit împreună, am câștigat împreună. Am fost și am rămas prietene cu toate colegele. Și astăzi vorbim destul de des și ne întâlnim când avem ocazia. Anii petrecuți în sală, în cantonamente și la competiții au creat între noi o legătură extrem de puternică.
Cristiana P. Bota: Cu câteva săptămâni înainte de Revoluție ai plecat din România și te-ai stabilit în Statele Unite. Cum a fost această aventură? Cum ai reușit să ajungi, în acele vremuri, tocmai peste Ocean?
Nadia Comăneci: În noiembrie 1989 eram hotărâtă să plec din țară, chiar dacă nu știam ce mă așteaptă și dacă voi reuși. A fost, într-adevăr, o aventură despre care am mai povestit. M-am bucurat mult că și românii au reușit să se elibereze la scurt timp după plecarea mea. Mi-aș fi dorit doar ca acest lucru să se întâmple cu mai puține sacrificii.
Cristiana P. Bota: Tu și Bart vă știați de la o competiție din 1976, iar reîntâlnirea voastră a stat tot sub semnul sportului. Astăzi putem spune că Nadia și Bart înseamnă o adevărată iubire olimpică. Cum a fost reîntâlnirea și după cât timp v-ați căsătorit?
Nadia Comăneci: Într-adevăr, pe Bart l-am întâlnit prima dată la Cupa Americii din 1976. Apoi ne-am revăzut la un turneu demonstrativ, în 1981. L-am întâlnit din nou la scurt timp după sosirea mea în America, în 1990, la Montreal. Am devenit prieteni și ne-am apropiat și mai mult după mutarea mea în Oklahoma, în 1991. Patru ani mai târziu ne-am logodit, iar în 1996 ne-am căsătorit în România. Anul acesta am sărbătorit 25 de ani de căsătorie și avem un băiat de 15 ani de care suntem foarte mândri.
Cristiana P. Bota: Dylan este pasionat de gimnastică? Își dorește performanță în acest sport sau marea lui pasiune se află într-un alt domeniu?
Nadia Comăneci: Dylan a fost mereu un copil activ. Bineînțeles că a fost aproape zilnic în sala de gimnastică. A încercat multe sporturi, inclusiv fotbal, hochei, tenis și arte marțiale. Cochetează și cu muzica, iar cel mai mult îi place să cânte la baterie. Noi l-am lăsat să își aleagă singur drumul și pasiunile. Chiar dacă are doi părinți campioni olimpici, nu am pus presiune asupra lui să ne urmeze exemplul. Alegem să îi fim alături și să îl susținem în tot ceea ce își dorește să facă. Important este să își construiască propriul drum, să facă totul cu pasiune și să fie fericit. În prezent face parte dintr-o echipă de fotbal și joacă pe postul de portar.
Cristiana P. Bota: Ce calități trebuie să aibă, astăzi, o gimnastă care își dorește să facă performanță?
Nadia Comăneci: Performanța în gimnastică, de altfel în orice sport și în orice domeniu de activitate, nu poate exista fără muncă și determinare. Important este să faci totul din pasiune, pentru a-ți împlini propriile visuri, și să nu renunți atunci când este greu sau când apar eșecuri. Gimnastica, la fel ca sportul de performanță în general, presupune multe ore de antrenament și renunțarea la alte activități pentru a dedica suficient timp performanței. Astăzi, copiii au multe alte atracții care le oferă satisfacții imediate. Pentru a reuși în sport trebuie să îți placă foarte mult ceea ce faci, să iubești sportul ales și să ai un model pe care să îți dorești să îl depășești.
Cristiana P. Bota: Ce s-a schimbat în gimnastica mondială? Care sunt regulile care guvernează astăzi acest sport?
Nadia Comăneci: În 2006, Federația Internațională de Gimnastică a introdus un nou sistem de notare, care a schimbat modul de jurizare și a încurajat introducerea unor elemente din ce în ce mai dificile în exerciții. Astăzi, nota unei gimnaste este alcătuită din două componente. Scorul D măsoară dificultatea exercițiului, iar scorul E evaluează modul în care fiecare element este executat.
Sistemul de evaluare s-a schimbat foarte mult, iar pentru un observator neavizat este dificil să urmărească punctajul. Magia spectacolului a rămas aceeași, la fel și ingredientele performanței — muncă, pasiune și determinare.
Cristiana P. Bota: În ultimii ani nu am mai avut rezultatele extraordinare cu care România obișnuise lumea. Ce ne lipsește și cum putem readuce România în elita gimnasticii mondiale?
Nadia Comăneci: Dacă privim țările care domină gimnastica mondială în prezent, observăm două elemente esențiale. O bază foarte largă de selecție și investiții consistente în cluburi.
Cred că trebuie să dezvoltăm un sistem care să sprijine cât mai multe cluburi sportive și secții de gimnastică din întreaga țară. Antrenorii trebuie să aibă posibilitatea să ajungă la cât mai mulți copii, inclusiv din localitățile apropiate, pentru a descoperi noi talente.
În același timp, este nevoie de programe care să îi sprijine pe copiii selecționați, astfel încât să poată continua pregătirea. Am întâlnit multe situații, inclusiv prin programele Fundației Nadia Comăneci, în care sportive talentate au fost nevoite să renunțe din lipsa resurselor necesare.
Cristiana P. Bota: Depui eforturi considerabile pentru a readuce gimnastica românească acolo unde îi este locul, pe podium. Ne poți spune mai multe?
Nadia Comăneci: Mențin permanent legătura cu Federația Română de Gimnastică, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Ministerul Sportului. Discutăm constant despre programele care pot contribui la revenirea României în elita gimnasticii mondiale. Lucrurile avansează, chiar dacă nu în ritmul pe care ni l-am dori. Noi, sportivii, suntem obișnuiți să depășim momentele dificile. Aș spune că ne-am întors în sală și analizăm ce am făcut, ce trebuie schimbat și cum trebuie să continuăm pregătirea.
Și prin Fundația Nadia Comăneci am dezvoltat mai multe programe prin care încerc să sprijin gimnastica românească și, în același timp, să îi încurajez pe copii să practice un sport.
Cristiana P. Bota: Când putem spera, cel mai devreme, la o nouă medalie olimpică? Poate chiar la Paris sau este prea devreme?
Nadia Comăneci: Este greu de anticipat. Important este să avem răbdare, pentru că gimnastica nu se construiește peste noapte. Este nevoie de cel puțin șase-șapte ani pentru a forma o generație competitivă. Avem câteva junioare foarte promițătoare, însă este nevoie în continuare de timp, muncă, susținere și investiții pentru a putea spera la performanțele de altădată. Eu cred că România va reveni în lupta cu marile puteri ale gimnasticii mondiale.
Cristiana P. Bota: Gimnastica este un sport extraordinar. Cum îi putem determina pe copii să practice gimnastica și sportul, în general, într-o perioadă în care telefoanele și calculatoarele ocupă atât de mult din timpul lor?
Nadia Comăneci: Așa cum spuneam, sportul nu înseamnă doar performanță. Trebuie să le oferim copiilor modele și contexte prin care să descopere beneficiile mișcării, fără ca primul gând să fie medalia. Aceasta poate veni mai târziu.
Prin Fundația Nadia Comăneci am lansat, în urmă cu câțiva ani, programul „Nadia Sports Experience”, tocmai pentru a ne întoarce la esență, la ideea că sportul contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor, la rezultatele școlare și la integrarea lor socială.
„Nadia Sports Experience” este un festival dedicat sportului și mișcării în aer liber. Copiii au posibilitatea să descopere cel puțin zece discipline sportive diferite, iar întreaga familie este invitată să participe la activități recreative și sportive. Primele ediții au avut loc la București, iar una dintre ele s-a desfășurat chiar la Onești. Din cauza pandemiei, proiectul a fost suspendat, deși reușise deja să apropie de sport zeci de copii dornici să se înscrie la cluburi sportive.
Cristiana P. Bota: Ce face Nadia Comăneci astăzi, în Statele Unite? Știu că activitatea ta și a lui Bart este concentrată în jurul academiei de gimnastică și al formării noilor generații.
Nadia Comăneci: Într-adevăr, eu și Bart avem în Oklahoma o academie de gimnastică. Gimnastica este foarte populară în Statele Unite, deoarece reprezintă baza pentru multe alte sporturi. Avem sportive și sportivi care participă la Campionatele Naționale ale Statelor Unite, însă la academie vin și copii foarte mici, chiar înainte de vârsta de trei ani, pentru a descoperi mișcarea.
Pe lângă academie, deținem și o unitate de producție unde realizăm încălțăminte, costume de gimnastică, palmare și alte echipamente destinate acestui sport. Această activitate ne-a ajutat să mergem mai departe și să ne adaptăm, mai ales în perioada pandemiei, când sălile de gimnastică au fost închise.
Cristiana P. Bota: Ce face Nadia Comăneci în timpul liber, atunci când nu este în sala de antrenament și nici implicată în proiecte caritabile?
Nadia Comăneci: Sunt un om ca oricare altul. Am o familie pe care o iubesc și sunt o mamă care încearcă să petreacă cât mai mult timp alături de copilul ei. (…) Încerc să citesc cât mai mult, pentru că lectura mă ajută să mă desprind de preocupările cotidiene și să intru, pentru câteva ore, într-o altă lume. (…)
Cristiana P. Bota: Cititorii noștri sunt, cu siguranță, curioși să afle care este mâncarea ta preferată.
Nadia Comăneci: Îmi place foarte mult peștele și întotdeauna mi-a plăcut să îl gătesc chiar eu. În același timp, pregătesc și mâncăruri tradiționale românești. Am învățat să gătesc și preparate specifice acestei zone din America. Mă bucur că Bart și Dylan mănâncă cu mare plăcere salată de vinete și sarmale în foi de viță.
Cristiana P. Bota: Ce ai lua cu tine din toamnele de acasă, de la Onești?
Nadia Comăneci: Îmi plac culorile toamnei și covorul de frunze uscate care acoperă aleile parcurilor dimineața, înainte ca primii pași să tulbure acel decor. Cred că este una dintre cele mai frumoase imagini pe care natura le oferă în fiecare an.
Îmi amintesc și astăzi cu câtă emoție îl așteptam pe Moș Crăciun în copilărie. Momentul în care descopeream darurile de sub brad, slujba de Crăciun, colindătorii care veneau la ușă sau micile daruri primite după colindat sunt amintiri care au rămas foarte vii. Încă simt această magie și încerc să o transmit și lui Dylan.
Cristiana P. Bota: De ce îți este cel mai dor?
Nadia Comăneci: De acasă, de familie, de mama și de fratele meu. Cu mama vorbesc ori de câte ori simt nevoia, la fel și cu fratele meu. De aceea țin să le spun mereu familiei și prietenilor mei cât de mult îi respect, îi prețuiesc și cât de recunoscătoare le sunt pentru că îmi sunt alături.
Cristiana P. Bota: Ce gând le transmiți românilor de acolo, din America?
Nadia Comăneci: Vă doresc tuturor multă sănătate. Vă doresc să aveți încredere că fiecare perioadă dificilă poate fi depășită și că întotdeauna vin și zile mai bune. Să vă bucurați de oamenii dragi, să aveți puterea de a merge înainte și să păstrați speranța.
