Ambasador pentru România
Părintele Nectarie - Misiunea sfântă a unui preot român în Africa
Românii din Diaspora

Părintele Nectarie – Misiunea sfântă a unui preot român în Africa

Despre viața unui preot român aflat în misiune în Africa am aflat întâmplător pe la sfârșitul anului trecut. Părintele Nectarie, hirotonit de curând arhimandrit, are doar 29 de ani, însă faptele sale sunt cât pentru o viață de om. Acolo, în Africa, își dedică viața celor care nu au de niciunele.

Recent, a tras o rețea de apă potabilă într-un sat din Rwanda. Într-un loc în care singurele surse de apă se găsesc la kilometri depărtare, reușita părintelui nostru este cu atât mai prețioasă.

Și câți bolnavi nu a dus la doctor părintele Nectarie, plătindu-le tratamentele! Și câte case prin care trecea vântul nu a refăcut! Și câte mese nu le-a întins celor din sat, mai ales copiilor, care de cele mai multe ori fac drumul spre şcoală cu burta goală. Le-a dat inclusiv papuci să se incalțe și creioane să scrie.

Viața părintelui Nectarie ar putea servi oricând drept pildă pentru noi toți. Ne-ar oferi posibilitatea de a lua seamă la noi înșine și la măsura în care ne aplecăm sau nu spre nevoile semenilor.

Părintele nostru misionar în Africa duce o viață care sparge bariere și spulberă preconcepții, tocmai pentru că se întemeiază profund pe dragoste, virtute despre care Sfantul Apostol Pavel spune că „nu cade niciodată”. Fără puterea dragostei, credinţa slăbeşte, căci credinţa „este lucrătoare prin dragoste” (Galateni 5, 6).

Îl vom cunoaște împreună pe arhimandritul Nectarie, într-un dialog purtat în numărul 2 al revistei ”Ambasador pentru România”.

Părintele Nectarie vine de două ori pe an în România pentru a strânge lucruri și obiecte liturgice ce-i sunt de folos pe pământ african. Pe toate le ia cu el, acolo, de-a latul Africii de Est, la peste 8.000 de kilometri depărtare. Cei care doresc să îi susțină misiunea, o pot face contactându-l direct sau folosind datele de mai jos:

Părintele Nectarie
Tel.: +250 780 201 810 (Rwanda)
Tel.: +40 753 556 968 (România)

Email: dima_alex_2009@yahoo.com

Cont euro: IBAN: RO47RNCB0614124452960002
Cont lei: RO52RNCB0296124452960001
SWIFT: RNCB RO BU
Părintele Nectarie - Misiunea sfântă a unui preot român în Africa
Părintele Nectarie – Misiunea sfântă a unui preot român în Africa
Părintele Nectarie - Misiunea sfântă a unui preot român în Africa
Părintele Nectarie – Misiunea sfântă a unui preot român în Africa
Părintele Nectarie - Misiunea sfântă a unui preot român în Africa
Părintele Nectarie – Misiunea sfântă a unui preot român în Africa
Părintele Nectarie - Misiunea sfântă a unui preot român în Africa
Părintele Nectarie – Misiunea sfântă a unui preot român în Africa
Părintele Nectarie - Misiunea sfântă a unui preot român în Africa
Părintele Nectarie – Misiunea sfântă a unui preot român în Africa
Părintele Nectarie - Misiunea sfântă a unui preot român în Africa
Părintele Nectarie – Misiunea sfântă a unui preot român în Africa
Părintele Nectarie - Misiunea sfântă a unui preot român în Africa
Părintele Nectarie – Misiunea sfântă a unui preot român în Africa

Related posts

Revista ”Ambasador pentru România” a ajuns în Italia. Pictorița Doina Sandu a promovat publicația în comunitatea de români din Tortona

Cristiana P. Bota

Laura Bretan la „Ambasador pentru România: Pandemia m-a învățat să prețuiesc ceea ce am

Teodora Badescu

A ieșit de la tipar numărul 8 al revistei ”Ambasador pentru România”

Cristiana P. Bota

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. de către acest site web.

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acept Citește mai mult