Revista ”Ambasador pentru România”
Românii de Acasă

Martha Maria Mocanu – Cultura ca fundament al identității

În paginile numărului 12 al revistei „Ambasador pentru România”, Martha Maria Mocanu, director general al BES România și promotor cultural, aduce în atenție rolul culturii în păstrarea identității și în formarea unei comunități. Articolul său, inclus în dosarul „Vox Culturae – reflecții și expresii culturale”, pornește de la ideea că valorile culturale nu se păstrează prin simple declarații, ci prin implicare concretă și prin susținerea unor proiecte capabile să apropie generații și să creeze spații de dialog.

Implicarea Martei Maria Mocanu în domeniul cultural se regăsește în proiecte susținute de-a lungul anilor prin BES România, de la parteneriate cu instituții de cultură până la inițiative artistice, educaționale și de patrimoniu. Sprijinirea unor inițiative derulate alături de instituții precum Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, Filarmonica „Paul Constantinescu”, Ateneul Român, Opera Națională București sau Muzeul Național al Literaturii Române, precum și implicarea în realizarea unor demersuri culturale precum filmul „Enescu – jupuit de viu”, festivaluri, expoziții și programe educaționale arată o preocupare constantă pentru ca arta și cultura să rămână prezente în viața oamenilor și în dialogul dintre generații.

Parteneriatul dintre BES România și revista „Ambasador pentru România”, început odată cu apariția publicației, se înscrie în aceeași perspectivă, aceea de a crea un spațiu în care ideile, cunoașterea și inițiativele culturale să ajungă în atenția publicului.

Pentru Martha Maria Mocanu, cultura nu reprezintă un element secundar al dezvoltării unei societăți, ci unul dintre reperele prin care aceasta își transmite valorile și își construiește viitorul. Așa cum afirmă, „arta și cultura au o forță extraordinară, aceea de a uni oameni, de a transmite emoții și povești dincolo de cuvinte”, iar susținerea lor devine o formă de investiție în comunitate.

Remintim că numărul 12 al revistei „Ambasador pentru România” a fost consacrat marcării a 160 de ani de la fondarea Academiei Române și a 45 de ani de la zborul lui Dumitru-Dorin Prunariu în cosmos. În paginile sale se întâlnesc personalități din domenii diferite, reunite de interesul pentru cunoaștere, cercetare, cultură și rolul ideilor în evoluția societății.

Articolul semnat de Martha Maria Mocanu, publicat în ediția tipărită a revistei „Ambasador pentru România”, nr. 12, este reprodus în continuare.

Cultura ca fundament al identității

de Martha Maria Mocanu, director general BES România, promotor cultural

Pornind de la o idee fundamentală, cultura constituie firul care leagă memoria comunității de prezent și de viitor. Ea nu este un moft, ci reprezintă temelia comunității și a identității noastre, țesând trecutul cu prezentul și menținând identitatea și rădăcinile comune în continuitate.

Pentru mine, cultura reprezintă un domeniu de suflet, motiv pentru care implicarea mea este constantă și dedicată. Este o onoare să putem împărtăși românilor, oriunde s-ar afla, idei, viziuni și acțiuni care evidențiază importanța culturii în păstrarea și consolidarea identității naționale.

Cultura autentică reprezintă expresia profundă a valorilor, tradițiilor și identității unei comunități, fiind ancorată în experiențe reale și sincere, spre deosebire de cultura de masă, care poate fi fabricată, comercială sau superficială.

„De-l muncește dorul pe român, de-l cuprinde veselia, de-l minunează vreo faptă măreață, el își cântă durerile și mulțumirile, își cântă eroii, își cântă istoria și astfel sufletul său e un izvor nesfârșit de frumoasă poezie”, spunea Vasile Alecsandri.

Printr-un răspuns poate mai abrupt, dar în ton cu vremurile pe care le trăim, aș spune că este adevărat că, prin politica inconștientă și agresivă de astăzi, cultura noastră autentică are foarte mult de suferit, transformându-se în timp într-o cauză nocivă care atentează la identitatea unui popor, fapt pe care, din păcate, majoritatea românilor nici nu îl realizează.

Din fericire însă, există și oameni care au înțeles ceea ce și eu însămi am înțeles cu mulți ani în urmă: faptul că România profundă trăiește departe de acest prezent dezlănțuit, într-o globalizare impusă. România profundă se simte prin identitatea sa creștină, prin cultura, tradițiile și obiceiurile pe care generațiile le-au transmis cu grijă de la una la alta.

Această sevă a neamului românesc, acest verde crud inepuizabil, curge undeva, încă viu, chiar dacă adesea ascuns de vremurile progresiste spre care suntem direcționați.

Educația și valorile – piloni ai unei societăți sănătoase

Importanța educației în formarea noastră ca oameni constă în capacitatea de a cultiva gândirea, de a stimula creativitatea și de a dezvolta empatia.

Valoarea frumosului din noi este ca o ecuație cu două necunoscute: educația și valorile în care ajungem să credem. Părinții au menirea de a sădi în noi dragoste, încredere, curaj, devotament, cutezanță și demnitate. Este, într-un fel, o pregătire pentru ziua de mâine, ca și cum ar spune: noi până aici am construit, acum este rândul vostru să continuați.

Părinții sunt primele modele spre care privim, de la care învățăm și care au un rol hotărâtor în formarea noastră ca oameni. Sunt cei care ne îndeamnă să mergem mai departe și să nu ne pierdem niciodată identitatea.

Cultura ca liant între generații și societăți

Cultura, sub toate formele sale de manifestare, are rolul de a aduce împreună oamenii, de a-i educa în spiritul frumosului și al cunoașterii, de a-i învăța cât de importantă este continuitatea și responsabilitatea de a duce mai departe, din generație în generație, valorile, tradițiile și idealurile culturale.

Pe de altă parte, societățile acestui prezent tumultuos se interconectează prin intermediul culturilor pe care le reprezintă, descoperindu-se reciproc într-un act simbolic în care toleranța aduce înțelegere, respect și curiozitate pentru alte viziuni și identități culturale, pentru dorința de a experimenta și de a înțelege diversitatea.

Cultura reprezintă un limbaj universal care, exprimat prin artă, literatură sau muzică, are nobilul rol de a uni. Referitor la multitudinea de proiecte culturale pe care le-am susținut, parte dintre ele devenind deja o tradiție, amintesc cu plăcere taberele internaționale de pictură, festivalurile de teatru, muzică și poezie, dotarea bibliotecilor unor școli, precum și implicarea într-un interesant și provocator concurs interșcolar la nivel județean, „The Best”, prin care informațiile de cultură generală aduc împreună tineri și, în același timp, îi provoacă să trăiască idealul de a fi cei mai buni.

Nu în ultimul rând, vreau să menționez un proiect de suflet: filmul artistic „Enescu – jupuit de viu”, un film biografic dedicat vieții și activității compozitorului George Enescu, al cărui producător executiv sunt, iar regizor este domnul Toma Enache. Filmul a fost lansat la sfârșitul anului 2024, în contextul comemorării a 70 de ani de la moartea marelui compozitor român.

Rolul promotorilor culturali și al companiilor

Într-adevăr, BES România – societatea pe care o conduc – reprezintă un aliat al spațiului cultural din municipiul Ploiești și nu numai. Menționez de fiecare dată, cu responsabilitate, importanța implicării mediului privat în susținerea și promovarea culturii, ca factor de educație și cunoaștere.

Viziunea mea a fost ca o parte din profitul obținut de societatea pe care o administrez să fie întoarsă către comunitate, prin implicarea în susținerea unor proiecte culturale frumoase și educative.

În timp, această implicare s-a concretizat în numeroase parteneriate artistice cu instituții de cultură din Ploiești și din țară: Teatrul „Toma Caragiu”, Filarmonica „Paul Constantinescu”, Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus”, Teatrul Național București „I.L. Caragiale”, Ateneul Român, Muzeul Național al Literaturii Române, Opera Națională București, Muzeul Național al Țăranului Român și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați.

De asemenea, am susținut diverse emisiuni culturale produse și difuzate de Televiziunea Română, aceasta având și nobilul rol de a informa și educa.

Sunt convinsă că orice mână întinsă, cu bună-credință, către cultură reprezintă un plus de valoare pentru comunitate și societate și contribuie la aducerea frumosului în ochii și în inimile oamenilor.

Academia Română – reper al continuității culturale

Academia Română reprezintă cel mai înalt for științific și cultural al României, reunind personalități marcante din diverse domenii ale cercetării.

De-a lungul istoriei sale, dar și al vremurilor prin care a trecut România de la înființarea acestei prestigioase instituții, Academia Română a fost martoră și participantă la momentele-cheie ale modernizării țării, inclusiv la realizarea Unirii și la dezvoltarea științifică.

Academia a avut și continuă să aibă un rol esențial în definirea și protejarea identității naționale, a limbii române și a patrimoniului cultural.

În ciuda tuturor schimbărilor istorice și a contextelor uneori dificile prin care a trecut România, Academia Română și-a păstrat rolul de reper constant în spațiul cultural și științific.

Privită astfel, Academia Română funcționează ca un spațiu coerent al culturii române, care leagă generațiile de cercetători, scriitori și oameni de știință într-un efort comun de a construi și proteja patrimoniul de idei al țării. Este și va rămâne un cadru al continuității și al responsabilității față de cunoaștere.

Pentru societatea românească, aniversarea a 160 de ani de la înființarea Academiei simbolizează continuitatea, păstrarea identității naționale și contribuția fundamentală la dezvoltarea culturii și cercetării științifice românești.

Inspirație din înălțimi – Zborul românesc

Privind la zborul lui Dumitru-Dorin Prunariu în cosmos, acesta rămâne o emblemă a curajului, a perseverenței și a deschiderii către noi orizonturi.

Este un moment istoric care ne arată că, prin determinare și pregătire temeinică, românii își pot transforma visurile în realizări frumoase, deschizând astfel calea pentru generațiile viitoare.

În acest fel, spiritul său de pionier reflectă valorile care susțin explorarea spațială, respectiv continuitatea, responsabilitatea și dorința de a lăsa o amprentă istorică.

Există o legătură directă între explorarea spațiului și modul în care se construiește identitatea unei societăți moderne: ambele presupun viziune, asumare și continuitate.

În cazul lui Dumitru-Dorin Prunariu, această continuitate trece de momentul zborului și se reflectă în întreaga sa activitate ulterioară în cadrul organizațiilor și instituțiilor internaționale din domeniul spațial.

Prin implicarea sa constantă în proiecte și inițiative de cooperare, el a contribuit la consolidarea prezenței României în arhitectura spațială globală și la integrarea sa în mecanismele de decizie și colaborare științifică.

Așadar, marile realizări nu sunt întâmplătoare, ci rezultatul unei construcții pe termen lung, în care viziunea oferă direcție, perseverența asigură continuitate, iar angajamentul transformă potențialul în rezultate care se înscriu în istorie.

Cultura ca responsabilitate

Așa cum subliniam încă de la începutul acestui demers editorial, consider această invitație o onoare și apreciez consecvența cu care aduceți în prim-plan valori culturale, științifice și identitare românești, precum și faptul că țineți legătura cu românii aflați pretutindeni.

Revista „Ambasador pentru România” - nr. 12
Revista „Ambasador pentru România” – nr. 12

Revista „Ambasador pentru România” reprezintă o punte de comunicare și o frumoasă responsabilitate de a păstra și promova valorile culturale românești.

Cred cu tărie că fiecare companie are o responsabilitate față de comunitatea în care activează. Pentru mine, cultura este sufletul oricărei dezvoltări; fără ea, progresul material rămâne incomplet și lipsit de substanță.

De aceea, implicarea în sprijinirea proiectelor artistice și educaționale nu este doar o alegere, ci o misiune pe care mi-am asumat-o împreună cu echipa BES România.

Arta și cultura au o forță extraordinară, aceea de a uni oameni, de a transmite emoții și povești dincolo de cuvinte. Susținerea culturii înseamnă, de fapt, investiție în viitorul comun, într-o societate mai echilibrată, mai empatică și mai deschisă.

Poate că această apropiere de zona culturală mă face să văd mai ales partea frumoasă a lucrurilor. Perfecțiunea nu există, dar atunci când ești ghidat și înconjurat de frumos, dorința de a merge mai departe crește și capătă direcție.

Cultura este ca un balsam pentru noi, mai ales în vremurile pe care le trăim, și cu atât mai mult trebuie să avem grijă să nu dispară, să nu o ignorăm.

Să avem înțelepciunea de a păstra frumosul lângă noi – pentru noi și pentru cei care vor veni după noi.

Revista „Ambasador pentru România” - nr. 12
Revista „Ambasador pentru România” – nr. 12
Revista „Ambasador pentru România”, nr. 12 - Cuprins
Revista „Ambasador pentru România”, nr. 12 – Cuprins

 

Related posts

Numărul 4 al revistei ”Ambasador pentru România” – O ediție de colecție cu Nadia Comăneci pe copertă

Cristiana P. Bota

Grigore Tinică, unul dintre cei mai buni medici în chirurgie cardiovasculară din Europa, la interviurile ”Ambasador pentru România”

Cristiana P. Bota

Wargha Enayati – Cine este medicul care a schimbat fața sistemului medical din România

Teodora Badescu

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. de către acest site web.


Site-ul revistei ”Ambasador pentru România” folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Acept Citește mai mult