Excelență Românii de Acasă

Grigore Tinică, unul dintre cei mai buni medici în chirurgie cardiovasculară din Europa, la interviurile ”Ambasador pentru România”

INTERVIU CU PROF. DR. GRIGORE TINICĂ

Grigore Tinică este medic şi nu orice medic, ci unul dintre cei mai buni în chirurgie cardiovasculară din Europa. Cu o pregătire academică de vârf, atunci când îţi vorbeşte, uiţi că eşti într-un spital şi refaci, odată cu el, respirație cu respirație, Podul de Flori început în urmă cu 30 de ani, într-un simbolic exercițiu de unire.

Când intri în biroul medicului Grigore Tinică nu poți să nu remarci, aproape instantaneu, aura Dumnezeiască ce se pogoară din toate icoanele ce îl veghează strașnic din toate brațele bibliotecii. Pe el și pe pacienții săi. Privindu-l din ușa cabinetului, ai impresia că ai nimerit în chilia unui călugăr. Înțeleg că ”doctorul de inimi” are o credinţă puternică, aş zice de nezdruncinat, pe care nu se ferește să o transmită unui întreg spital.

Mă apropii și descopăr în fața mea un discipol al maeștrilor Gheorghe Ghidirim și Pop de Popa, devenit peste ani un titan al chirurgiei cardiovasculare. Nu o spun eu, ci miile de pacienți care astăzi trăiesc datorită lui Grigore Tinică. Undeva în biroul său se află miile de scrisori primite de la pacienți, fizic sau electronic. Pacienți mai vechi sau veniți din viitor, pe drumul speranței.

Aici, la Institutul de Boli Cardiovasculare ”George I. M. Georgescu” din Iaşi, au avut loc zeci de premiere medicale, apreciate la nivel naţional. Şi tot la Iași, medicul Grigore Tinică a realizat prima intervenţie cu laser pe cord din România.

Este, așadar, unul dintre medicii iluștri care fac excelență pentru România, care luptă trup și suflet pentru viața pacienților săi. Pe parcursul activității sale, a realizat peste 10.000 de intervenții chirurgicale cardiovasculare și peste 40 de tipuri de intervenții în premieră națională sau regională. Pe lângă reușitele enumerate mai sus, mai adăugăm câteva: a realizat primele revascularizări transmiocardice cu laser din România, a realizat în premieră 65 de transplante renale într-o clinică de chirurgie cardiovasculară, a participat la primele două transplante hepatice din România (într-o echipă condusă de prof. dr. Irinel Popescu), a introdus în premieră națională oxigenarea extracorporală cu membrană (ECMO) și a folosit, tot în premieră națională, BioGlue în chirurgia cardiovasculară (în special în disecțiile de aortă).

BIROUL MEDICULUI GRIGORE TINICĂ
BIROUL MEDICULUI GRIGORE TINICĂ

Profesorul Grigore Tinică este originar din Republica Moldova și absolvent al Facultății de Medicină Generală ”Nicolae Testimițanu” din Chișinău, lucrând o perioadă în spitalele de acolo. Specializarea a făcut-o la Moscova și în anul 1991 a primit o bursă a statului român la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Fundeni, unde și-a susținut doctoratul sub îndrumarea profesorului Ioan Pop de Popa, fondatorul chirurgiei cardiovasculare românești.

După ce a operat timp de 10 ani la Fundeni, chirurgul Grigore Tinică s-a mutat la Iaşi pentru a pune bazele singurului Institut de Boli Cardiovasculare din Moldova. Astăzi, clinica de cardiologie, al cărei manager este de vreo 15 ani, deserveşte aproape o treime din populația României.

Vorbim despre perioada studenției, despre mentorii și îndrumătorii săi din Republica Moldova și din România, despre perioada petrecută la Spitalul Fundeni și, mai apoi, aflăm cum a ajuns să pună în mișcare singurul Institut de Boli Cardiovasculare din Moldova. Discuția se îndreaptă, inevitabil, către construcția viitorului Institut Regional de Medicină Cardiovasculară din Iași, dar și spre situația din Republica Moldova, la capitolul necesității construirii de spitale. Vom afla și cum privește medicul Grigore Tinică unirea Basarabiei cu România, ca mai apoi să vorbim despre colaborarea medicilor de dincolo de Prut cu cei din România, inclusiv în context internațional.

Ne lansăm, apoi, într-un dialog despre medicina viitorului, încercăm să anticipăm viitorul medicului chirurg în contextul expansiunii inteligenței artificiale și aflăm care este rolul muzicii în actul chirurgical. Cât trebuie să dormim pentru a avea un sistem cardiovascular viguros este un alt subiect abordat în interviul nostru, purtat la etajul 5 al Institutului de Cardiologie din Copou, și încheiem cu o rețetă pentru sănătatea inimii. O rețetă fără medicamente.

Terminăm, strâng ce am de strâns și mă retrag în scurt, știind că de partea cealaltă a ușii, pacienții îl așteaptă pe doctorul Tinică ca pe pâinea caldă. Într-un ceas, cât a durat interviul, am descoperit în interlocutorul meu ”gustul pâinii” și gustul iubirii de oameni. Și o voce blândă, hipnotic de blândă! Acolo, în institutul pe care îl conduce de atâția ani, măiestria chirurgicală a doctorului Tinică se împletește tare bine cu gustul pâinii, care aduce trupului si sufletului sănătate si înălțare, laolaltă cu iubirea de oameni. Că mai măreț ca toate acestea strânse la un loc nu e nimic!

Și dacă ai ajuns pe mâna sa, poți să despachetezi, să închizi ochii și să uiți de toate suferințele. Ai lângă tine o somitate a chirurgiei cardiovasculare. Aici, la institutul ieșean, poți spune că ești în brațele lui Dumnezeu!

Prof. Dr. George I.M. Georgescu - Plachetă in memoriam la institutul de la Iași
Prof. Dr. George I.M. Georgescu – Plachetă in memoriam la institutul de la Iași

Cristiana P. Bota: Credeți în destin, domnule profesor? Care vă este misiunea, ca medic?

Dr. Grigore Tinică: Eu cred în Dumnezeu. De multe ori am spus că Dumnezeu i-a făcut pe oameni perfecți la început și i-a lăsat pe Pământ să trăiască și să se bucure. Numai că oamenii au început să greșească, au început să se streseze unii pe alții, au început să se alimenteze neadecvat, să facă lucruri urâte, au început să facă diferite agresiuni asupra organismului lor și în situația aceasta au început să se îmbolnăvească. Și Dumnezeu, fiind bun, i-a dat pe medici ca să-i vindece. Nu credem noi că suntem trimișii lui Dumnezeu, dar suntem făcuți de Dumnezeu pentru a-i ajuta pe oameni atunci când au nevoie. Cred că aceasta ar fi misiunea cea mai importantă.

Să știți, este o bucurie imensă atunci când vezi că poți să îl ajuți pe omul care vine cu o suferință. Chiar dacă ești extenuat în urma intervențiilor chirurgicale – și operațiile pe care le facem noi sunt foarte lungi și obositoare –, dar când vezi că l-ai putut ajuta pe pacient, când vezi că lucrurile merg bine, te bucuri enorm. Am avut situații când chiar și după 72 de ore de operație mă simțeam extraordinar, simțeam că zbor. Nici oboseala nu o simți în aceste situații! Este mult mai greu când ai un eșec, când lucrurile nu merg așa cum ar trebui să meargă, când situațiile sunt deasupra posibilităților umane, a chirurgiei cardiovasculare, și în această situație avem un eșec. În sufletul nostru plângem când nu putem să ținem piept situațiilor, dar, de cele mai multe ori, avem bucurie în suflet când pacienții noștri se fac bine.

În plus, Credința are rolul ei în vindecare. În sinea mea, mă rog de foarte multe ori, și mai ales când sunt cazuri extrem de complicate. Nu că aș spune o rugăciune învățată pe dinafară, dintr-o carte, citită, ci, cu ale mele cuvinte, mă rog lui Dumnezeu să mă ajute, să îmi țină mintea clară și să iau deciziile corecte pentru a trata un pacient. La rândul lor, pacienții care cred și care sunt în rugăciune suportă mai ușor suferința.

Cristiana P. Bota: Pe vremea copilăriei dvs, Republica Moldova era în Uniunea Sovietică. Ce vă amintiți din acea perioadă?

Dr. Grigore Tinică: M-am născut în județul Soroca în Uniunea Sovietică. Acum îi spune Republica Moldova. Până la treizeci de ani am locuit în această țară care nu numai că era imensă, dar avea și o filosofie: eram învățați că noi avem cele mai puternice tancuri, avem cel mai mult oțel pe cap de locuitor, avem cele mai multe cereale, avem producția cea mai mare de nu știu ce, deci eram cei mai mari și cei mai tari de pe lumea asta. Să știți că această filozofie, această educație, te ajută oarecum să străbați prin viața asta. Am făcut Școala medie la Soroca.

Primul mentor alături de care a  pășit pe treptele chirurgiei a fost profesorul Ghidirim

Cristiana P. Bota: Meseria de medic nu este ușoară, aceea de chirurg cu atât mai puțin. Mergând pe firul biografiei dvs am aflat că în copilărie nu visați să deveniți medic. Mai degrabă aviator sau geolog. Și atunci, de unde vi se trage pasiunea pentru medicină?

Dr. Grigore Tinică: În anul 1978, când am absolvit școala generală sau școala medie, cum se numea atunci, am mers la o verișoară care locuia în Odesa. La gară m-am întâlnit cu o țigancă care mi-a zis să-i dau un ban ca să-mi ghicească viitorul. Fiind copil, mi-a plăcut ideea, din amuzament.  I-am dat un ban și mi-a zis că voi fi un mare chirurg sau un mare conducător de oști. În clasa a IX-a am vrut să merg la aviație, dar nu am putut intra pentru că eram miop. Am mers, apoi, să ma înscriu la Facultatea de Fizică, căci eram olimpic la fizică, dar acolo nu erau foarte mulți candidați. În aceeași zi am mers să mă înscriu și la Politehnică, la secția de Inginerie, tatăl meu insista foarte mult să mă fac inginer. Și acolo erau destul de puțini candidați, în plus am văzut niște băieți cu pantalonii rupți cum era moda atunci și nu mi-a plăcut. Am mers și la Agronomie pentru a deveni inginer agronom, dar nici acolo nu erau mulți candidați. Când am ajuns cu dosarul de înscriere la secretariat, m-au întrebat cine e mama, cine e tata, dacă am rude în străinătate și mi-au cerut tot felul de detalii dubioase care m-au deranjat. Eu eram un spirit liber, am crescut la țară, nu am avut restricții majore în familie sau la școală. Mi-au dat un bilețel și mi-au spus să urc la etaj să depun actele. Am renunțat să-mi depun dosarul, nu mi-a plăcut abordarea lor. Mai apoi, m-am întâlnit în Chișinău cu un fost coleg care era mai mare decât mine, deja student la Medicină în anul I. M-a invitat să stau o noapte în cămin la Medicină și mi-a plăcut. Era totul foarte curat și liniște, învățau pentru sesiune. Mi-a plăcut această atmosferă. Mi-a spus la un moment dat: ”Tu ești eminent, ești un băiat extraordinar, cum să te duci la Politehnică sau la Agronomie!? Tu ești de Medicină!”. M-am dus și am depus actele la Medicină și așa m-am făcut medic. A fost o întâmplare norocoasă, a fost destinul ? Cert este că a fost o foarte mare dorință de competiție din partea mea. Erau foarte mulți candidați la Medicină la acea vreme, 16 pe loc. Mi-am spus: ”Dacă sunt mulți, înseamnă că e bine!”.

Cristiana P. Bota: Ați ajuns student la Medicină la 17 ani, erați foarte tânăr, iar când ați terminat aveați abia 23 de ani. Primul mentor alături de care ați pășit pe treptele chirurgiei a fost profesorul Gheorghe Ghidirim, o somitate a chirurgiei, profesor universitar, şef de școală chirurgicală la Spitalul Clinic de Urgenţă Chișinău. La domnia sa ați intrat pentru prima dată într-o sală de operație. Cum v-a influențat domnul Ghidirim cariera de medic, pe care ați dus-o – iată – la rang de excelență?

Dr. Grigore Tinică: Eram la disciplina de Chirurgie Generală și la orele practice am fost duși în sala de operație. Înainte de asta, asistentul universitar ne-a întrebat: ”Cine vrea să fie chirurg?”. Am ridicat mâna eu și câțiva colegi, apoi am intrat. Profesorul Ghidirim, un mare maestru al chirurgiei, opera un fibrom uterin la Spitalul nr. 4, în secția de Chirurgie Generală. Mi-a plăcut cum operează dânsul.  În sală era o atmosferă de sfințenie, ca în altarul bisericii, era ceva deosebit pentru mine. Atunci m-am îndrăgostit de chirurgie. Am început să frecventez cercurile pe obiecte la disciplinele chirurgicale, mergeam la toate, iar după anul III m-am angajat ca asistent medical tot la Spitalul nr. 4, în clinica domnului profesor Ghidirim. Am lucrat acolo până am terminat facultatea. După anul III, aveam posibilitatea să ne întrerupem studiile și să lucrăm în calitate de asistenți medicali.

Ca să cumpere cărți în limba română a mers la Moscova, într-o librărie de pe strada Gorki

Cristiana P. Bota: Mai târziu, în 1991, ați venit în România, simțeați deja românește grație principiilor insuflate de familie. În afară de Medicină, ce altceva v-a determinat să treceți Prutul?

Dr. Grigore Tinică: Era ceva necunoscut. Chiar dacă suntem foarte aproape și vorbim aceeași limbă, distanța dintre Basarabia și România era foarte mare înainte de 1989. Ca să cumpărăm cărți în limba română, trebuia să mergem la Moscova sau Kiev, unde le găseam în librării. Am găsit cărți românești la Moscova, în librăria „Druzhba Narodov”, de pe strada Gorki. La Chișinău nu erau. Cei care stăteau pe malul Prutului mai puteau vedea emisiuni la Televiziunea Română, atâtea câte erau. România era o mare necunoscută. Noi, în familie, am vorbit românește, școala primară am făcut-o în limba română, dar facultatea am făcut-o în limba rusă. Toate facultățile erau pe vremea aceea în limba rusă. Venirea mea în România are la bază și faptul că mi-a plăcut această stare de a merge spre necunoscut. Atunci am avut de ales între a face doctoratul la Moscova, la Kiev, la Sankt Petersburg sau la București.  Și am ales Bucureștiul.

Profesorul Pop de Popa, întemeietorul școlii moderne de chirurgie cardiovasculară din România, a garantat pentru medicul Grigore Tinică ca șef de secție, oriunde în lume

Cristiana P. Bota: Ați operat vreme de 10 ani la Fundeni, timp în care v-ați susținut teza de doctorat pe tema revascularizării chirurgicale a miocardului. Apoi ați venit la Iași unde ați pus bazele singurului Institut de Boli Cardiovasculare din Moldova. De ce la Iași, domnule profesor?

În sala de operații
În sala de operații

Dr. Grigore Tinică: Eu eram angajat atunci la Institutul de Boli Cardiovasculare ”C. C. Iliescu” din București sau Spitalul Fundeni cum se numea înainte. În calitate de medic primar, sunt elevul profesorului Pop de Popa, am lucrat împreună cu domnul general Vasile Cândea. Deși, pe atunci, eram un medic ca și ceilalți medici de acolo, gândeam că multe lucruri pot fi îmbunătățite. Prin anul 1996, când mi-am susținut teza de doctorat, profesorul Pop de Popa, care era și conducător de doctorat, atunci când a prezentat lucrarea mea a zis că el ar garanta pentru mine să fiu șef de secție oriunde în lumea asta. Domnul profesor George Marius Georgescu, care era și dânsul în comisie, a zis: „De ce trebuie să plece în lume, când avem nevoie de chirurgi la Iași?”. A fost un schimb de replici atunci, fără însă a avea o finalitate imediată.

În anul 1995 se dăduse o Hotărâre de Guvern prin care s-a înființat Centrul de Cardiologie din Iași. Un an mai târziu, o parte din Clinica de Cardiologie de la Spitalul Sf. Spiridon, în frunte cu domnul profesor Georgescu, a trecut în noul centru abia înființat, au pus bazele noului Institut care atunci era Centru de Cardiologie, dar nu aveau chirurgie cardiovasculară. S-a dorit rezolvarea acestei probleme și, în toamna lui 1997, a fost scos la concurs postul de șef de secție, dar și un post de chirurg cardiovascular. Eu m-am înscris la acest concurs, l-am luat și de la începutul anului 1998 am fost angajat în Centrul de Cardiologie.

Medicina românească s-a dezvoltat mult, se apropie de cea occidentală

Cristiana P. Bota: Mare parte dintre spitalele din țară vorbesc despre neputința din sistemul medical românesc. Datorită neputinței se întâmplă uneori tragedii, datorită neputinței suferă cel mai important element care stă la baza unei societăți – sănătatea. Nici institutul pe care îl conduceți nu a fost ferit de drame, se întâmpla în 2018. Pare că se așterne un soi de uitare pentru că, aparent, schimbări majore nu s-au făcut. Sau s-au făcut, domnule profesor?

Dr. Grigore Tinică: Medicina s-a schimbat foarte mult în România din 1990 până acum. Când am venit eu, în 1991, am găsit la București o medicină la un nivel mai jos decât cea de la Chișinău. Nu mai vorbim de cea de la Moscova! Inclusiv nivelul de dotare cu tehnologie medicală era mai mic aici. Între timp, România a început să se dezvolte. Prin 1995 s-au achiziționat mai multe echipamente medicale prin credite guvernamentale, atât în domeniul chirurgiei cardiovasculare, cât și în domeniul imagisticii. Sfârșitul anilor 90 a fost un boom al activităților medicale. Atunci au început să se facă și transplante de organe. Eu am participat la câteva dintre ele alături de domnul profesor Irinel Popescu la Spitalul Fundeni. Medicina românească s-a dezvoltat mult și chiar a încept să se apropie de cea occidentală. Pot să vorbesc deschis despre toate procedurile medicale pe care le fac medicii din România, nu numai despre procedurile din chirurgia vasculară. Dezvoltarea a fost fulminantă și cel mai important rezultat este că a crescut speranța de viață a românilor. Cu toate acestea, percepția asupra sistemului medical românesc nu este una foarte bună. (…)

Interviul integral are 10 pagini și nu îl putem include integral în versiune online, dar vă invităm să îl citiți în versiunea tipărită a revistei ”Ambasador pentru România” – numărul 2.

Revista poate fi comandată în secțiunea Comandă revista.

Related posts

La mulți ani, România! Barbu Ștefănescu Delavrancea: România este patria noastră și a tuturor românilor

Cristiana P. Bota

Eduard Drăguleasa, SEO specialist Grow Marketing: Marketingul digital a fost salvatorul multor afaceri în pandemie

Cristiana P. Bota

Spitalul Militar din Bucureşti a infiinţat o comisie oncologică multidisciplinară cu scopul de a îmbunătăţi îngrijirea pacientului oncologic

Cristiana P. Bota

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. de către acest site web.

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acept Citește mai mult