Revista Ambasador pentru România lansează o serie specială de retrospective editoriale, oferind publicului ocazia de a reciti interviuri de colecție cu personalități marcante. Proiectul debutează astăzi cu un dialog exclusiv cu renumitul neurochirurg Leon Dănăilă, figură emblematică a medicinei românești.
Această nouă etapă editorială este dedicată cititorilor care doresc să descopere sau să revină asupra dialogurilor publicate în ultimele două ediții tipărite ale revistei. Seria de retrospective aduce în mediul online voci puternice și povești de viață care au definit paginile publicației.
Primul material prezentat este interviul cu academicianul Leon Dănăilă, publicat integral în ediția cu numărul 10. Precizăm că interviul integral este disponibil doar în ediția tipărită.
Geniul neurochirurgiei românești care a unit știința și credința în numele vieții
Este aproape imposibil să scrii despre Leon Dănăilă fără să te oprești o clipă, să lași condeiul deoparte și să-i oferi o îmbrățișare plină de smerenie, ca și cum te-ai afla în fața unei catedrale și L-ai îmbrățișa pe Dumnezeu. Omul acesta, de profesie neurochirurg, a făcut peste 40.000 de operații în întreaga sa viață medicală și este încă activ la vârsta de 92 de ani. Este singurul neurochirurg din lume care operează la această vârstă.
Leon Dănăilă a fost protagonistul interviului de copertă al numărului 10 al revistei Ambasador pentru România. Interviul a fost realizat în sanctuarul său medical de la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare.
Prin introducerea, pentru prima dată în România, a microscopului operator și a laserului, acest geniu medical a reușit ceea ce părea imposibil: a redus rata mortalității în timpul operațiilor pe creier de la 51% la doar 4%. Un salt uriaș pentru medicină.
Este un dialog exclusiv și profund, care pornește de la creier și ajunge la suflet, la Dumnezeu, la misterele vieții și ale morții, la metafizică și la fizica cuantică.
„Sufletul nu moare. Se împrăștie în Univers, ca fotonii după ce stingi lumina unui bec”, ne spune profesorul Dănăilă în timpul interviului nostru.
Aflat la o vârstă la care cei mai mulți dintre noi privesc lumea cu un soi de oboseală și lehamite, profesorul Dănăilă continuă să o înțeleagă, să o aștearnă pe hârtie și, desigur, să opereze din când în când.
Această dedicație exemplifică o viață întreagă în slujba medicinei: studiu, muncă și sacrificiu fără a căuta laudă.
Deși a publicat peste 60 de cărți și sute de lucrări științifice, Leon Dănăilă rămâne un om al modestiei, afirmând:
„Nu urmăresc gloria sau aplauzele. Vreau să fiu de folos oamenilor, să-i ajut cât pot. În acest sens, dau consultații în fiecare zi, la spital. Mai și operez, nu atât de mult ca în tinerețe, dar totuși îmi fac datoria față de bolnavi, îi ajut să fie mai bine, să ducă o viață decentă și conform normelor sociale… Sigur că această muncă de neurochirurg este foarte grea… Dar eu am citit mult despre activitatea sistemului nervos, despre anatomia și fiziologia creierului… Am publicat «Anatomia și fiziologia creierului» în trei volume, care sunt solicitate atât pe plan internațional, cât și pe plan intern…”
Rutina sa este o filozofie a eficienței și a respectului pentru viață și pentru structura complexă a creierului.

Pe baza vastei sale experiențe, academicianul recomandă câteva reguli esențiale pentru menținerea unui creier sănătos și funcțional la vârste înaintate:
„Somnul este foarte important prin faptul că duce la eliminarea produselor metabolice nocive pentru activitatea cerebrală… noi ar trebui să facem uz de acest somn, cam 6‑7 ore în 24 de ore. Creierul trebuie să aibă și el un timp de odihnă, astfel încât să‑și poată recupera forțele… Un alt factor important este alimentația — fără excese de zaharuri, fără excese de grăsimi…”
Și despre ceea ce aduce un echilibru între minte, trup și suflet:
„Dacă nu ai succese și satisfacții în activitatea pe care o ducem, atunci este foarte dificil. Intrăm într-o stare de depresie, care duce la diminuarea activității imunologice… Spiritualitatea este, la fel, un factor foarte important… rugăciunea, credința ne ajută într-un procentaj foarte mare la obținerea unor vindecări…”
Această perspectivă trece dincolo de medicina tehnică și ne aduce în zona umană a vindecării, unde corpul și spiritul se întâlnesc.
Da, Leon Dănăilă operează creiere, dar ghidează și suflete. Într-un fel, le învață să creadă, să reziste, să se roage. Știe că, dincolo de bisturiu, există ceva mult mai profund: Dumnezeu.
Leon Dănăilă vede o legătură profundă între medicină și divinitate. „Credința ajută la vindecare. Am văzut bolnavi care încep să se roage înainte de operație. Și ăsta e un semn bun”, mărturisește acesta. În viziunea sa, sufletul este o entitate care supraviețuiește morții clinice. Despre sensul cunoașterii, despre limitele creierului și despre credință:
„Dumnezeu a creat lumea și Universul. Și El a dat omului un creier, cu care să studieze ceea ce a creat El. Dar Universul este infinit, iar creierul nostru este finit… Noi nu putem percepe infinitul cu un organ finit… Cunoașterea cu ajutorul organelor de simț nu poate ajunge la adevăr… și nici rațiunea nu poate cunoaște totul… Religia este foarte importantă pentru a ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu și a ceea ce a creat El…”
Leon Dănăilă ne amintește că suntem, mai întâi de toate, ființe chemate să iubească și să vindece.
„Eu sunt foarte fericit când văd că oamenii sunt fericiți. Oamenii pe care îi operez vin paralizați, vin în comă și pleacă pe picioare. Gândiți‑vă ce fericire am când îi văd pe alții venind atât de bolnavi și plecând de la mine din secție în condiții foarte bune. Viața este unică și, dacă o trăiești așa cum trebuie, ai o mulțime de satisfacții. Fericirea lor se răsfrânge asupra fericirii mele…”
Și poate că, în cele din urmă, tot ce rămâne din noi este acel foton de lumină care călătorește mai departe.
Date biografice, pe scurt
Leon Dănăilă s-a născut pe 1 iulie 1933, în orașul Darabani, România, într-o familie modestă. Părinții săi l-au întrebat dacă vrea să urmeze liceul sau să muncească în agricultură, iar el a ales școala. A absolvit Liceul „Grigore Ghica V.V.” din Dorohoi în 1952, iar pasiunea sa pentru medicină și științele naturale s-a consolidat încă din liceu.
În 1958 a absolvit Facultatea de Medicină din Iași, apoi a lucrat ca medic stagiar în Comănești și Dărmănești. În 1961 a devenit medic secundar neurochirurg la Spitalul „Gh. Marinescu” din București, unde avea să desfășoare întreaga sa carieră. În 1966 a devenit medic specialist neurochirurg, în 1972 obține titlul de doctor în medicină cu teza „Neurinomul Spinal”, iar în 1981 devine șef al secției de neurochirurgie vasculară și microneurochirurgie. Tot în 1972 a absolvit și Facultatea de Filozofie-Psihologie din București.
De-a lungul carierei, a efectuat peste 40.200 de operații, introducând în România tehnici moderne precum microscopul operator (1979) și laserul chirurgical (1984). Rezultatele sale au redus dramatic mortalitatea în cazul anevrismelor și tumorilor cerebrale, situându-l printre cei mai renumiți neurochirurgi ai lumii.
A fost profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și la Universitatea „Titu Maiorescu”, membru titular al Academiei Române din 2004, membru al numeroase academii și societăți științifice internaționale și autor al peste 50 de cărți și atlase medicale. A deținut 18 brevete de inventator și a publicat peste 400 de lucrări științifice.
Pe plan politic, a fost senator al României între 2016 și 2020, ales pe listele PNL.
Pentru întreaga sa activitate, Leon Dănăilă a primit numeroase distincții, printre care Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler (2015), Ordinul Național al Serviciului Credincios în grad de comandor (2010), Premiul „Arthur Kreindler” și titluri de Doctor Honoris Causa. Spitalul Municipal Dorohoi urmează să poarte numele său, în semn de recunoaștere a contribuției sale remarcabile în medicină.

