Ambasador pentru România
Actualități Ambasador pentru România

A apărut numărul 9 al revistei ”Ambasador pentru România”

A ieșit de sub tipar numărul 9 al revistei ”Ambasador pentru România”, una dintre cele mai prestigioase publicații ale elitelor românești din țară și din diaspora. Și în această ediție veți descoperi poveștile unor personalități marcante care fac excelență pentru România în diferite domenii de activitate precum cercetare, religie, medicină, diplomație, jurnalism, cercetare sau arte. Interviul de copertă îi aparține părintelui Crin Triandafil Theodorescu, un ambasador al lui Dumnezeui în ”cea mai frumoasă biserică din lume după Hagia Sofia” din Năsăud.

Invitații din numărul 9 ”Ambasador pentru România” sunt: acad. prof. dr. Irinel Popescu – părintele transplantului hepatic din România, cercetătoarea Ana Andrieș din cadrul University of Surrey, Călin Humă – consul onorific al României la Winchester, jurnalistul și omul de televiziune Petru Frăsilă – deținătorul postului Telemoldova Plus, Maria Țoghină – jurnalist Radio România, fost preşedinte director general al SRR, Laurențiu Calomfirescu – producător Radio România, Gabriel Bîrjovanu – primul tenor român angajat la Opera Națională din Norvegia, Carmen Moroșan – strateg TUI în Mallorca, soprana Laura Bretan și cercetătorul Cristian Presură – fizician stabilit în Olanda.

Editorialul este semnat de jurnalistul Șerban Cionoff, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR).

Alături de secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Gheorghe Cârciu, vom face un periplu în diaspora, acolo unde se întâlnește neobosit cu comunitățile de români, în demersul său de a fi alături de ”mica Românie de afară”.

Cuprinsul nr. 9 al revistei ”Ambasador pentru Romania”
Cuprinsul nr. 9 al revistei ”Ambasador pentru Romania”

Așa cum ne-a obișnuit în fiecare număr, BES România, partener strategic al revistei, ne aduce de la Milano noi produse pentru păr, de această dată pe linia de colorare. Produsele au în compoziție ingrediente naturale precum lipozomi vegetali sau ceară de albine.

De altfel, directorul BES România, Martha Maria Mocanu, a primit distincția femeia de afaceri a anului 2023 din partea Camerei de Comerț Prahova. În paginile noului număr veți afla care este rețeta succesului său și a companiei, cu o istorie de 25 de ani în țara noastră.

Această ediție aduce în atenție și presa de limbă română din diaspora. Askro TV, o televiziune cu sediul la Londra, ne poartă dincolo de graniță, luând pulsul românilor care aduc un plus de imagine țării în care s-au născut.

În paginile noului număr veți putea citi și despre un român care candidează la funcția de viceprimar al Londrei.

Sperăm că materialele din cuprinsul noului număr vor oferi cititorilor clipe de reflecție la adevăratele valori și repere la care ne raportăm și, de ce nu, de relaxare la o cafea.

Vă dorim lectură cu folos și vă mulțumim, în avans, pentru timpul petrecut pentru a ne citi!

Publicația “Ambasador pentru România” este una dintre puținele reviste care susțin excelența românească, promovând cultura, tradițiile și valorile din mediul academic românesc. În decembrie se împlinesc trei ani de existență, timp în care au ieșit de sub tipar opt numere cu peste 150 de intervievați, oameni care fac excelență pentru România, fie că sunt în țară, fie că sunt în diaspora.

La sfârșitul anului trecut, revista ”Ambasador pentru România” a fost premiată pentru realizările sale cu ”Trofeul Excelenței” la secțiunea ”Jurnalism” într-o gală desfășurată la Madrid (Spania). Evenimentul a fost organizat de către Asociația „El Occidente Rumano”, prin publicația Occidentul Românesc.

Îi amintim mai jos pe românii de elită care s-au aflat până acum pe coperta revistei ”Ambasador pentru România”, cu specificația că peste 150 de profesioniști s-au aflat la masa interviurilor noastre: Vicențiu Rădulescu – unul dintre cei mai buni matematicieni ai lumii conform Clarivate International (nr. 1), Dumitru Dorin Prunariu – singurul român care a ajuns în Cosmos (nr. 2), academicianul Irinel Popescu – medic, părintele școlii românești de transplant hepatic (nr. 3), inegalabila gimnastă Nadia Comăneci – cel mai valoros ambasador sportiv al României în lume (nr. 4), nava-școală ”Mircea” – ambasadorul României pe marile și oceanele lumii, prin vocea comandorului navei, Mircea Târhoacă (nr. 5), maestrul Grigore Leșe, muzicolog, interpret de folclor și un important promotor al identității neamului românesc (nr. 6) și cunoscutul scriitor și dramaturg Dinu Săraru (nr. 7).

”Ambasador pentru România” este un demers jurnalistic menit a oferi veșnicie inimii și spiritului românesc! Haideți să dăm România cea bună mai departe!

Această publicaţie a fost tipărită cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Proiect finanţat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni iulie-noiembrie 2023. Conţinutul acestei publicații nu reprezintă poziţia oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Parteneri media: Radio România, Asociația Românilor din UK, Teatrul Național ”I. L. Caragiale” București (TNB), Repatriot

Related posts

Primul zbor Ariane 6, noul lansator dezvoltat de Agenția Spațială Europeană, va avea loc în 2023

Cristiana P. Bota

Alexandru Lazăr a fost numit Consul Onorific al României în Insulele Baleare

Cristiana P. Bota

Cercetatorii de la Universitatea Oxford lanseaza primul studiu mondial privind combinarea vaccinurilor anti COVID-19 de la Pfizer si AstraZeneca

Cristiana P. Bota

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. de către acest site web.

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acept Citește mai mult