Revista ”Ambasador pentru România”
Actualități

Istoria regalității din România, prezentată în nordul Marii Britanii prin expoziția ”Oameni, Cultură, Istorie de Ziua Încoronării”

Expoziția „People to Culture, Culture to History în Coronation Day – Oameni” (Cultură, Istorie de Ziua Încoronării)” a fost prezentată sâmbătă, 19 Noiembrie,  comunității românești din Cambria, în nordul Marii Britanii. Vernisajul expozției a avut loc la Birdoswald Roman Fort, în prezența consulului României la Edinburgh, Anton Barbu, care a vorbit celor prezenți despre istoria regalității din România.

Istoricul Bronwen Riley, scriitoare și vorbitoare de limba română, a prezentat viața Prințesei Marie Alexandra Victoria de Edinburgh după plecarea ei din casa părintească, la vârsta de 16 ani, pentru a deveni Regina Maria a României, soția Regelui Ferdinand I, cel de-al II-lea Rege al României.

Proiectul „People to Culture, Culture to History în Coronation Day” (Oameni, Cultură, Istorie de Ziua Încoronării) a fost organizat de către L&D Multicultural Centre cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Proiectul marchează 100 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, un moment istoric de mare însemnătate pentru România acelor vremuri, dar și pentru România de astăzi.

”Este o pagină de istorie care ne-am dorit să o aducem în actualitate, să o comemorăm, dar și să o facem cunoscută celor care nu o știu, cu atât mai mult, cu cât ne aflăm în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, locul nașterii Reginei Maria a României. Evenimentul „Încoronării” sau „Marea Încoronare” suscită un interes deosebit, deși înfăptuit la patru ani după Marea Unire de la 1918, pentru că a oferit Europei și lumii întregi, imaginea unei Românii statornice, prospere și demne. Pentru poporul român, se simțea nevoia unui moment care să unească românii în jurul unui simbol”, precizează organizatorul expoziției.

Încoronarea primului rege al României întregite era inevitabil legată de simbolistica „Marii Uniri”, iar locul ceremoniei încoronării a fost lesne de stabilit la Albă Iulia, un oraș strâns legat de figura lui Mihai Viteazul, pe care atât românii cât și Regele, l-au invocat permanent în anii războiului, se mai arată în materialul transmis la redacție.

”Pentru expoziție am ales a reprezenta foto-descriptiv, în 20 de panouri, momentele cheie ale Marii Încoronări, personalități marcante și membri ai Comisiei Încoronării și bineînțeles portretul Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria”, mai arată organizatorul.

Evenimentul a reprezentat o veritabilă lecție de istorie pentru cei prezenți, deopotrivă părinți și copii.  Organizatorul mulțumește comunității locale pentru implicare.

Despre proiect

Proiectul „People to Culture, Culture to History în Coronation Day” (Oameni, Cultură, Istorie de Ziua Încoronării) este realizat de către Learning and Development Multicultural Centre cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Acțiunea are drept scop organizarea într-un cadru adecvat a unui simpozion expozițional, în trei locații diferite (Manchester, Cambria, Londra) și cuprinde 20 de panouri foto-descriptive despre evenimentul încoronării și imagini din viața personalităților care au făcut posibil acest act măreț din istoria României.

În urma acțiunilor culturale și educaționale realizate de organizația Learning and Development Multicultural Centreși a activității de cercetare și evaluare a impactului cultural-istoric a celebrării Centenarului Încoronării în rândul comunităților de români din Diaspora, în mod special a celei din Marea Britanie, s-a ajuns la concluzia că sunt necesare mai multe activități care să aducă în prim plan personalități extraordinare ale istoriei și culturii românești, oameni care au avut o activitate culturală, istorică și socială deosebită și care și-au lăsat amprenta asupra moștenirii culturale a poporului român, de data această avându-i în prim plan pe Regele Ferdinand I și Regina Maria a României.

În urma cercetării și evaluării contextului istoric, în perspectiva încoronării, în anul 1920, a fost organizată o comisie formată din personalități marcante ale României, precum generalul Constantin Coandă, diplomatul Nicolae Titulescu, compozitorul George Enescu, poetul Octavian Goga, viitorul patriarh Miron Cristea, istoricul Nicolae Iorga și inginerul Anghel Saligny. Special pentru momentul încoronării din 1922, a fost construită Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia numită și „Catedrala Reîntregirii”. Construcția lăcășului a început în luna martie 1921 și a fost ridicată într-un timp record de numai zece luni.

Având în vedere faptul că în rândul comunității din diaspora aceste evenimente sunt puțin cunoscute, proiectul cultural vizează tocmai popularizarea acestora și a personalităților care au contribuit la infăptuirea încoronării. Parteneri ai acestui proiect sunt Consulatul General al României la Manchester, Consulatul General al României la Edinburgh și Ambasada României la Londra.

Related posts

David Popovici scrie istorie pentru România! Este campion mondial în proba de 200 de metri liber

Cristiana P. Bota

România caută astronauți! Dumitru Prunariu: Sper să pot preda ștafeta următorului astronaut român care să reprezinte țara în misiuni de explorare spațială

Cristiana P. Bota

EntrepLoading, un program de antreprenoriat pentru studenții de la Universitatea Politehnică din București

Cristiana P. Bota

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. de către acest site web.


Site-ul revistei ”Ambasador pentru România” folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Acept Citește mai mult