Academia Română pierde una dintre personalitățile importante ale chimiei românești din ultimele decenii. Academicianul Ionel Haiduc s-a stins din viață la 29 septembrie 2026, la vârsta de 89 de ani, a anunțat Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române.
Născut la Cluj, la 9 mai 1937, Ionel Haiduc și-a legat aproape întreaga existență intelectuală de orașul în care a urmat liceul și Facultatea de Chimie a Universității „Babeș-Bolyai”, pe care a absolvit-o în 1959. Doctoratul în științe chimice l-a obținut în 1964, la Moscova, iar formarea sa avea să continue în Statele Unite, prin două stagii postdoctorale Fulbright: la Iowa State University, între 1966 și 1968, în chimie silico-organică și organometalică, și la Universitatea din Georgia, în 1971–1972, în chimie organometalică.
La Universitatea „Babeș-Bolyai”, unde și-a desfășurat cea mai mare parte a carierei, a parcurs toate treptele unei vieți universitare, de la șef de laborator și asistent până la lector, conferențiar și profesor, din 1973. A fost prorector între 1976 și 1984 și rector al universității între 1990 și 1993. În 1995 a preluat conducerea Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, pe care a exercitat-o până în 2006.
În cercetare, Ionel Haiduc a avut meritul rar de a nu se limita la consolidarea unor domenii deja consacrate, ci de a deschide direcții noi și de a le transforma, prin cercetare și prin formarea de specialiști, în adevărate școli. Numele său este legat de chimia ciclurilor anorganice, de chimia compușilor organometalici ai metalelor netranziționale, de studiul liganzilor organofosforici, de compușii metalici cu activitate biologică și de chimia supramoleculară organometalică. Academia Română subliniază contribuția sa fundamentală la dezvoltarea acestor direcții în cercetarea românească.
Opera științifică a lui Ionel Haiduc cuprinde peste 350 de lucrări publicate în reviste de specialitate și nouă cărți, alături de contribuții la volume de referință. A fost profesor invitat la universități din Statele Unite, Europa, America Latină și Asia, iar cercetările sale au intrat în circuitul internațional al chimiei. Un loc aparte îl ocupă volumul „Supramolecular Organometallic Chemistry”, publicat în 1999, lucrare care a contribuit la afirmarea unei direcții moderne de cercetare și care a fost prefațată de laureatul Nobel Jean-Marie Lehn.
În Academia Română a intrat ca membru corespondent în 1990, devenind membru titular în 1991. A fost vicepreședinte al Academiei între 1998 și 2000, iar între 2006 și 2014 a ocupat funcția de președinte al celui mai înalt for de consacrare științifică și culturală al țării. În această calitate, numele său se leagă de o perioadă în care instituția a continuat proiecte editoriale de anvergură, între care publicarea „Dicționarului Tezaur al Limbii Române” și a „Tratatului de Istorie a Românilor”.
Prestigiul său științific a fost recunoscut prin numeroase premii, titluri academice și distincții. A fost membru sau membru de onoare al unor academii și societăți științifice din Europa și din afara ei, între care Academia de Științe din Göttingen, Academia de Științe a Moldovei, Academia Maghiară de Științe și Academia Europaea. A primit titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor universități românești și a fost decorat cu Ordinul „Steaua României”, Ordinul de Onoare al Republicii Moldova, precum și cu alte distincții academice și de stat.
Actualul președinte al Academiei Române, academicianul Marius Andruh, l-a caracterizat pe Ionel Haiduc drept „unul dintre cei mai mari chimiști români ai tuturor timpurilor”, evocând contribuția sa la întemeierea primei școli românești de chimie organometalică și la dezvoltarea unor direcții de cercetare care au depășit cu mult granițele laboratorului clujean. Pentru comunitatea științifică, Haiduc nu a fost doar un cercetător prolific, ci și un profesor care a înțeles că o operă științifică își prelungește existența prin oamenii pe care îi formează.
Viața lui Ionel Haiduc a avut, astfel, o unitate remarcabilă. Cercetător, profesor, rector, conducător al unei filiale academice și, vreme de opt ani, președinte al Academiei Române. oate aceste ipostaze au rămas legate de aceeași preocupare pentru rigoarea cercetării și pentru locul pe care știința îl ocupă într-o cultură.
A plecat din această lume la Cluj, orașul în care, cu aproape șapte decenii în urmă, își începea cariera universitară și în care avea să construiască una dintre cele mai importante școli românești de chimie organometalică.
