IRINEL POPESCU
Excelență

Acad. prof. dr. Irinel Popescu, părintele transplantului hepatic din România, este coperta revistei ”Ambasador pentru România”, nr. 3. Interviu exclusiv

Doctorul Irinel Popescu este părintele transplantului hepatic și fondatorul Chirurgiei Robotice din România, iar dincolo de toate titlurile și distincțiile academice, este de peste 40 de ani dătător de viață, omul care aduce Lumina Învierii celor aflați la granița dintre viață și moarte. Pe medicul Irinel Popescu îl avem invitat de copertă în numărul 3 al revistei ”Ambasador pentru România” cu un interviu de excepție.

Pionier în chirugie, somitate internațională în lumea transplantului, Irinel Popescu este în prezent directorul Centrului de Boli Digestive şi Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti.

Irinel Popescu a fost elevul profesorului Dan Setlacec, unul dintre marii formatori de școală chirurgicală din România. Amprenta unui astfel de lider se reflectă întotdeauna asupra elevilor săi, iar Irinel Popescu a preluat de la profesorul Setlacec atât modul de a opera, cât, mai ales, de a gândi, de a evalua simptomele, de a interpreta investigațiile și de a stabili diagnosticul și indicația chirurgicală. În plus, a învățat de la profesorul Setlacec că un chirurg trebuie să-și analizeze cu maximă onestitate rezultatele, punând întotdeauna în prim-plan eșecurile și nu succesele.

De altfel, în acest an se împlinesc 100 de ani de la nașterea profesorului Dan Setlacec, prilej cu care Irinel Popescu a lansat, în octombrie, cartea ”Viața și opera Profesorului Dan Setlacec”, pe care o semnează.

Profesorul Irinel Popescu în sala de operații
Profesorul Irinel Popescu în sala de operații

Din ‘63, când s-a facut primul transplant hepatic din lume de către profesorul american Thomas Starzl și până în ‘83, când transplantul hepatic la nivel mondial a devenit o procedură acceptată, metoda a fost considerată experimentală. Irinel Popescu a avut curajul sa fie primul chirurg care face un transplat de ficat în România. Dificultatea, riscurile si complexitatea întregii proceduri de transplant hepatic erau semnificative, mai ales că în România condițiile și dotările spitalelor lăsau de dorit.

Înainte de a realiza primul transplant hepatic din România, Irinel Popescu a intrat într-o o lungă perioadă de pregătire. Împreună cu prof. dr. Dan Tulbure a făcut două stagii de pregătire la Berlin (1989) și Paris (1990), a urmat un stagiu de două luni la Pittsburgh (1992) și două stagii mai lungi în SUA. În decembrie 1994 s-a întors în țară. A găsit un sistem total nepregătit pentru planurile lui mărețe. Clădirea Spitalului Fundeni, în care se afla Clinica Chirurgicală era în renovare după cutremurul din 1986. Lucrările începuseră de câțiva ani, dar nu se mai terminau. De ce? Pentru că ”nu sunt bani”, expresie care l-a urmărit de-a lungul întregii cariere.

Sprijinul cel mai important a venit din partea lui Dan Tulbure, la acea vreme șeful secției de Anestezie și Terapie Intensivă, și el un ”obsedat de meserie”. I-a mărturisit de multe ori că, dacă nu se întorcea din SUA pentru a începe programul de transplant hepatic, probabil că ar fi plecat spre zări mai palpitante din punct de vedere profesional. Au început să construiască totul de la zero, uitând, cumva, de locul în care se aflau.

Primul pacient de transplant hepatic al doctorului Irinel Popescu a fost Gheorghe Penea, în aprilie 2000. Peste 1 an, Penea i-a trimis o vedere de la cascada Niagara și pe urmă a început să colinde lumea. Astăzi, după 21 de ani, Gheorghe Penea este bine, sănătos.

La Fundeni s-au efectuat peste 1.000 de transplanturi hepatice
La Fundeni s-au efectuat peste 1.000 de transplanturi hepatice

În anul 2000 am făcut 8 transplante hepatice, din care 6 au supraviețuit. Primul dintre acestea, la Gheorghe Penea, a fost făcut în aprilie 2000. Aprilie a fost întotdeauna luna mea norocosa (poate și pentru că sunt născut în aprilie). Operația a fost făcută împreună cu dr. Abdallah Slim, de la Spitalul Niguarda din Milano. După terminarea anastomozelor vasculare am avut o sângerare majoră care ne-a obligat să scoatem din nou ficatul și să-l reimplantam. O asemenea situație se întâlnește foarte rar în transplantul hepatic, iar faptul că a apărut chiar la prima operație a fost un șoc.

Postoperator pacientul a evoluat inițial bine. În ziua a 13-a postoperator toate păreau în ordine și eu mă pregăteam să plec la New York pentru un congres. În seara dinaintea plecării, fără să-mi explic de ce, am hotărât să nu mai plec. A doua zi Gheorghe Penea a făcut peritonită prin dezunirea anastomozei biliare și a trebuit să-l reoperez de urgență. În ziua imediat următoare a apărut un nou donator și am efectuat cel de-al doilea transplant, la pacientul Gheorghe Badea din Buzău. Operația a fost efectuată de echipa care de atunci înainte a început să scrie istoria transplantului hepatic în România, cu Dan Tulbure la anestezie și cu Vlad Brașoveanu și Doina Hrehoret în echipa chirurgicală pe care o conduceam. În sfârșit, pasul cel mare fusese făcut!

 

Alături de primii supraviețuitori ai transplantului: Penea și Badea
Alături de primii supraviețuitori ai transplantului: Penea și Badea

De Paști eram cu Penea la Biserica Krețulescu și luam împreună lumina Învierii, care acum avea o dublă semnificație, atât pentru el, dar și pentru mine. Peste un an mi-a trimis o vedere de la cascada Niagara și pe urmă a început să colinde lumea. Astăzi, Gheorghe Penea se simte la fel de bine și e la fel de plin de viață ca întotdeauna! E un om care a văzut moartea și care, de 21 de ani încoace, își trăiește viața.

În acest timp, la Fundeni s-au efectuat peste 1.000 de transplanturi hepatice, cu ficat întreg de la donator în moarte cerebrală, cu fragment de ficat de la donator în viață, la copii și adulți, într-unul din cele mai complexe programe de transplant hepatic din Europa (asta n-am spus-o noi, ci mari profesori din străinătate). 

În plus, am ajutat la deschiderea unor noi programe, în România la Spitalul „Sfânta Maria” din București și la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și în Republica Moldova, la Spitalul Republican din Chișinău. Ajutorul a constat în pregătirea cadrelor (chirurgi, anesteziști, asistente medicale) la Institutul Clinic Fundeni și în participarea la primele operații, alături de echipa locală. Mă bucur la fel de mult de realizările acestor programe ca și de cele din programul de la Fundeni”, ne-a împărtășit profesorul Irinel Popescu în interviul ”Ambasador pentru România”.

În 2003, Thomas Starzl îi mărturisea lui Irinel Popescu în cadrul unei vizite în România: ”Nu înțeleg cum ai putut să faci transplant de ficat în condiții atît de puțin favorabile”. A repetat-o și mai târziu, sub o formă mai nuanțată, la deschiderea unui mare congres.

Thomas Starzl, părintele transplantologiei moderne
Thomas Starzl, părintele transplantologiei moderne

Până astăzi, la Institutul Fundeni s-au efectuat peste 1.000 de transplanturi hepatice ca parte a unuia dintre cele mai complexe programe de transplant hepatic din Europa. În plus, profesorul Irinel Popescu a ajutat la deschiderea unor noi programe, în România și în Republica Moldova.

Programul de transplant hepatic de la Institutul Fundeni a atins, în 2013, cel mai mare număr de operații, 122, și asta ca urmare a unei campanii media care a avut un impact extraordinar în rândul populației și a determinat o creștere spectaculoasă a numărului de donatori. Fără suportul presei, transplantul în România nu ar fi fost posibil, mărturisește Irinel Popescu.

Astăzi, țara noastră nu stă prea bine la donarea de organe. Colegiul Medicilor din România a cerut, de Ziua Naţională a Donatorului de Organe, marcată în iulie, soluţii urgente pentru creşterea numărului de transplanturi şi pentru a le da, astfel, o şansă la viaţă pacienţilor aflaţi pe listele de aşteptare.

Ce soluții propune profesorul Irinel Popescu? În primul rând, trebuie recâștigată încrederea oamenilor. Apoi, un rol major îl are Ministerul Sănătății care ar trebui să găsească mijloacele prin care toate marile spitale să participe la activitatea de donare.

Despre noua generație de lideri ai transplantului românesc, Irinel Popescu susține că trece și ea, deși la o altă scară și în alte vremuri, prin aceleași probleme, iar ”curajoșii” își dau seama că cine și-a asumat răspunderea unui program de transplant nu va avea o viață ușoară, iar reușita programului nu depinde doar de munca și valoarea profesională a echipei. ”Este sigur, însă, că majoritatea celor implicați în activitatea de transplant hepatic nu se vor lăsa copleșiți de greutăți  și nu vor ceda niciodată”, este convingerea sa.

România a avut o mare școală de medicină, care s-a format în a doua jumătate a secolului al XIX-lea la București și Iași și s-a desăvârșit în prima parte a secolului XX, când la cele două centre s-a adăugat și Clujul. Aproape toți marii profesori de medicină ai României s-au format în Occident, unde ar fi putut face frumoase cariere. Au preferat să se întoarcă în țară Victor Babeș, Ion Cantacuzino, Thoma Ionescu, Ernest Juvara, Dimitrie Gerota și atâția alții. Așa cum spunea profesorul Setlacec, medicina românească a fost de la bun început o medicină europeană și a rămas în mare măsură europeană, chiar și în perioada comunistă, cu toată izolarea de Occident.

Astăzi, când România face parte din Uniunea Europeană, un zid nevăzut pare să ne despartă, aproape mai mult decât înainte, de Occidentul civilizat. Fenomenul cel mai îngrijorător este, cred eu, emigrația. Dacă ne referim la forța de muncă activă, aproape jumătate dintre români au emigrat. Pare incredibil, dar cifrele asta spun. Între ei, desigur, mulți medici de care am fi avut mare nevoie aici. Va fi greu, în aceste condiții, ca medicina românească să-și mențină un loc onorabil în comunitatea europeană”, susține Irinel Popescu.

Din tot ce a construit în cei peste 40 de ani de activitate, Irinel Popescu și-ar dori ca ideile și proiectele sale să fie continuate de generațiile următoare, la un nivel superior. Că doar un om trăiește pentru ceea ce lasă în urmă!

În ultimii ani, trăiesc intens o experiență creștină care mi-a deschis orizonturi noi. În primul rând am aflat răspunsuri la multe întrebări. Atât prin lecturi, cât și prin participarea la viața comunității creștin ortodoxe, în biserică și în afară ei. În al doilea rând am căpătat tăria sufletească să rezist vicisitudinilor vieții. În sfârșit, în al treilea rând, am căpătat o altă perspectivă asupra vieții și morții. Viața e o doar o scurtă trecere prin lume. Pentru a desluși sensul acestei treceri, dar și a ceea ce urmează după, consider că  religia oferă răspunsurile cele mai convingătoare. Un om trăiește pentru ceea ce lasă în urmă. Mi-aș dori că unele din ideile și proiectele mele să fie continuate de generațiile următoare, care să le ridice la un nivel superior, ne mai spune reputatul medic.

În paginile revistei ”Ambasador pentru România” (nr. 3) facem o fascinantă călătorie prin viața și cariera unui gigant al celei mai nobile meserii din lume, profesorul Irinel Popescu. Interviul integral îl puteți citi doar în revista tipărită, care poate fi comandată AICI.

Sursă foto: Pro TV

Îți recomandăm și: Grigore Tinică, unul dintre cei mai buni medici în chirurgie cardiovasculară din Europa, la interviurile ”Ambasador pentru România”

Related posts

Medicul chirurg Horace Roman apare în paginile săptămânalului francez Paris Match

Cristiana P. Bota

Dumitru Dorin Prunariu, coperta ”Ambasador pentru România” la 40 de ani de la aniversarea ”zborului” său în Cosmos

Cristiana P. Bota

La mulți ani, România! Barbu Ștefănescu Delavrancea: România este patria noastră și a tuturor românilor

Cristiana P. Bota

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. de către acest site web.

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acept Citește mai mult