La mulți ani, România! La mulţi ani românilor, oriunde v-aţi afla, în ţară sau în întreaga lume! De Ziua Naţională, revista „Ambasador pentru România” evocă o serie de citate memorabile despre România. In acest articol redam cuvintele scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea.
„România este patria noastră și a tuturor românilor. E România celor de demult și a celor de mai apoi. E patria celor dispăruți și a celor ce va să vie”.
Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost un scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Bucureștilor. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România.
Prozator și dramaturg, gazetar, avocat și orator, cu vocația perceperii evenimentelor politice și culturale în cele mai profunde sensuri ale acestora, lansat în politică, ajunge în 1899 primar al Bucureștilor. Rămâne în literatură, însă, întâi de toate prin Hagi-Tudose și prin trilogia dramatică moldovenească.
La 12 mai 1912, ca o apreciere a întregii sale activități de prozator și dramaturg, scriitorul este ales membru al Academiei Române, urmând să rostească, peste un an, alocuțiunea omagială. În ședința festivă în fața plenului întrunit la 22 mai 1913, Delavrancea rostește discursul Din estetica poeziei populare, care va avea un ecou deosebit în lumea literară. În presa timpului sunt reproduse ample fragmente, evidențiindu-se forța inedită a scriitorului de a argumenta întreaga complexitate a creației populare.
Mulțumind cu modestie membrilor înaltului for cultural, autorul dramei Apus de soare apreciază activitatea literară a altor colegi de generație:
„Dar sunt alții cu merite mai de seamă decât ale mele. Caragiale – cine ar fi crezut că ne va lăsa așa de curând – care a zugrăvit nepieritor tipurile lui, mai populare ca ale oricui altuia. Vlahuță, care a turnat în bronz inspirațiunile lui de adevărat poet, Coșbuc, care a desprins dintr-un ghers al poporului strigăte și poeme de care suntem mândri, și alții mai tineri, cărora li s-ar potrivi așa de bine celebrul vers al bătrânului Corneille: «La valeur n’attend pas le nombre des années …»“.
În campania oratorică dezlănțuită de N. Iorga, Take Ionescu, N. Titulescu, Delavrancea cutreiera țara, cerând intrarea ei în război pentru dezrobirea provinciilor subjugate de Austro-Ungaria. Luând cuvântul la una din ședințele Academiei Române, Delavrancea dădea glas vibrant ideii de unitate națională: „Avem același dor, aceleași dureri, aceleași aspirațiuni. Cântăm aceleași cântece și aceeași doină … Durerile și bucuriile celor de dincolo sunt și ale noastre și ale noastre sunt ale lor. Dușmanii lor sunt și ai noștri … Visul atâtor generații de strămoși, de moși și de părinți l-am visat și noi, și acum îl vedem aevea“. Același orator afirma cu dârză justificare: „Suntem un singur popor, Carpații ne sunt șira spinării“.
