Pentru prima dată în decurs de 11 ani, Agenția Spațială Europeană (ESA) este în căutare de noi astronauți. Agenția Spațială Română (ROSA) invită cetățenii români care răspund criteriilor de selecție să candideze. Procesul de recrutare este deschis candidaților din România, ca urmare a faptului că țara noastră este Stat Membru ESA. În 2021, România sărbătorește 40 de ani de la zborul în spațiu al primului și singurului cosmonaut român, Dumitru-Dorin Prunariu, care și-a exprimat speranța ca va putea preda ștafeta următorului astronaut român care să reprezinte țara în misiuni de explorare spațială.
Perioada de depunere a candidaturilor este între 31 martie și 28 mai 2021. ESA va lua în considerare doar înscrierile trimise pe parcursul celor opt săptămâni prin intermediul portalului “Cariere la ESA”. După încheierea perioadei de înscriere, va urma un proces de selecție în șase etape, ce se prevede a fi finalizat în octombrie 2022.
„Să fii astronaut este un vis devenit realitate. Îmbină mai multe pasiuni de ale mele: știința, tehnologia, mașinăriile complexe, un mediu operațional solicitant, lucrul în echipe internaționale, pregătirea fizică și comunicarea cu publicul larg. Și, desigur, uneori mergi cu racheta la serviciu!”, a declarat Samantha Cristoforetti, unul dintre astronauții ESA, despre numeroasele posibilități de viitor.
Candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții
Astronauții desfășoară experimente științifice, sprijină dezvoltarea de noi tehnologii, testează limitele corpului uman și explorează Universul în condiții extreme. Candidații care doresc să aplice trebuie să îndeplinească o serie de condiții:
Să aibă o pregătire profesională excepțională și un istoric de rezultate remarcabile pe durata studiilor.
Sunt eligibili candidații care au studii cel puțin la nivel de master și cel puțin trei ani de experiență profesională.
Printre domeniile cele mai frecvent întâlnite la astronauții de carieră se numără: inginerie aerospațială, aviație, diverse ramuri de inginerie, matematică-fizică, științele naturii, medicină, cibernetică, fără ca lista să fie exhaustivă.
O listă completă a criteriilor de selecție poate fi accesată pe site-ul dedicat potențialilor candidați.
„Misiunile pentru care se pregătește omenirea vor fi de explorare robotică și cu echipaj uman. Ne referim aici la misiuni pe Lună și ulterior pe Marte. Identificarea unei noi generații de astronauți este esențială astăzi pentru a ne pregăti pentru misiunile de mâine,” declară Președintele Agenției Spațiale Române (ROSA), Dr. Fiz. Marius Ioan-Piso.
„România este implicată în programele europene de explorare spațială, dezvoltând totodată colaborări și cu parteneri internaționali, cum este colaborarea pentru misiunile inițiate de NASA de explorare a Lunii cu echipaj uman. România este lider regional în domeniul spațiului și este necesar să ne păstrăm și dezvoltăm această poziție deoarece viitorul este în spațiu, un domeniu în care investițiile aduc dezvoltare tehnologică, științifică, economică și de talente de cel mai înalt nivel, progres care generează ulterior beneficii pentru întreagă societate”, a continuat Președintele ROSA.
În 2021, România sărbătorește 40 de ani de la zborul primului și singurului cosmonaut român, Dumitru-Dorin Prunariu
„Experiența activităților spațiale pe care România le desfășura acum 40 de ani, elementul de vârf fiind zborul primului român în cosmos, a fost fundația pe care România a construit în acești ani colaborări internaționale, consolidându-și rolul de națiune spațială. Sper ca în urma acestei campanii să pot preda ștafeta următorului astronaut român, care să reprezinte România în viitoarele misiuni de explorare spațială” a declarat Dl Prunariu.
La nivel național, Agenția Spațială Română (ROSA) va conduce o campanie de informare cu scopul de a atrage cei mai buni candidați români
„Atât la nivelul Agenției Spațiale Europene, cât și la nivelul ROSA, ne dorim totodată să creștem numărul de aplicații din partea femeilor calificate pentru această poziție. De asemenea, prin Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială (ESERO România), vom folosi această oportunitate pentru a atrage copiii și tinerii de astăzi către cariere din domenii STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) întrucât spațiul oferă oportunități diverse de carieră, de la astronauți, cercetători și ingineri până la juriști”, a declarat Oana Sandu, coordonatorul campaniei de comunicare în România.
Pentru informații despre campanie și alte activități, vă invităm să urmăriți website-ul YourWayToSpace și website-ul ROSA. Procesul de selecție se va deschide pe 31 martie pe portalul “Cariere la ESA”.
În spațiu nu este vizibil decât cine lansează. Însă, dacă ne uităm la o lansare de Ariane, o să vedem că este și steagul României
„România este țară membră a Agenției Spațiale Europene (ESA) și, prin urmare, atunci când vedem o misiune de la ESA, de exemplu când a fost lansată racheta Ariane din Guyana Franceză, acolo este și o parte din România și industria românească participa la toate misiunile acestea importante. Ca urmare a participării României ca stat membru al ESA, și ca urmare a activităților pe care le facem noi, Agenția Spațială Română (ROSA) și și mai ales industria din spatele nostru și institutele de cercetare, noi putem spera că vom avea astronauți care vor avea pașaport românesc. Astronaut însemnând băiat sau fată”, a spus, pentru hotnews.ro, Flaviu Răducanu, director Știință și Tehnologie la Agenția Spațială Română (ROSA) și Vice Președinte al ESA Board of Human Spaceflight and Robotic Space Exploration.
„Lucrurile trebuie privite un pic diferit. Sunt doar patru poziții de astronaut, dar asta nu înseamnă că daca ai trecut niște probe și nu ai ajuns între cei patru ești trimis acasă. Candidații pot fi reținuți pentru alte poziții de inginer, cercetător, medic, pilot de încercare sau astronaut de rezervă. Adică, acești oameni s-ar putea bucura de o carieră foarte bună într-o instituție cu niște posibilități pe care nu știu dacă le vei găsi în altă parte. În privința studiilor, se caută absolvenți de studii superioare cu master. Masterul trebuie să fie în Politehnică, Știință (Fizică, Chimie, Biologie), Medicină sau Aeronautică (piloți de avioane). Se cere master și 3 ani de experiență profesională. Deși nu există trecută o limită de vărstă, se va lua totuși vârsta în calcul căci acești astronauți vor trebui să zboare în spațiu peste 5 sau 10 ani. Vor exista mai multe etape de selecție și mai multe probe. În spațiu nu este vizibil decât cine lansează. Însă, dacă ne uităm la o lansare de Ariane, o să vedem că pe Ariane este și steagul României. Și nu este de complezență acolo, ci pentru că am participat la program”, a mai spus acesta.
Misiunea Agenției Spațiale Române
Agenția Spațială Română (ROSA) este coordonatorul la nivel național și internațional al activităților României din domeniul spațial. Agenția Spațială Română (ROSA), este o instituție publică finanțată integral din venituri proprii, funcționȃnd conform Hotărârii Guvernului României nr. 923/20.11.1995 și a actelor ulterioare în sistemul Ministerului Cercetării și Inovării – Autoritatea Națională Pentru Cercetare Științifică și Inovare (A.N.C.S.I.).
Misiunea Agenției Spațiale Române cuprinde:
coordonarea programelor naționale de cercetare și aplicații spațiale
promovarea dezvoltării României în domeniul spațial
reprezentarea Guvernului României în programe de cooperare internațională
cercetarea orientată pe probleme spațiale.
Totodată, Agenția desfășoară propriile proiecte de cercetare științifică și dezvoltare prin ROSA Research Centre.
Agenția Spațială Română este condusă din anul 2004 de președinte, Doctor Fizician Marius-Ioan Piso care îndeplinește și funcția de director executiv (din 1995). Cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu este președintele de onoare al Agenției (din 2004).