Ambasador pentru România
Actualități

Cercetatorii cer o mobilizare la nivel mondial pentru dezvoltarea unui vaccin universal impotriva coronavirusurilor

Cercetatorii fac apel la o mobilizare mondiala pentru dezvoltarea unui vaccin universal impotriva COVID-19, temandu-se ca una dintre tulpinele de SARS-CoV-2 ar putea fi intr-o zi complet rezistenta la vaccinurile dezvoltate pana acum.

Oamenii de stiinta, citati de belgienii de la Le Soir, atrag atentia ca un vaccin universal impotriva coronavirusurilor este solutia spre care ar trebui sa se indrepte omenirea si pentru asta este nevoie de o mobilizare la nivel mondial.

Astfel, cercetatorii au solicitat o mobilizare la nivel mondial pentru dezvoltarea unui vaccin universal impotriva coronavirusurilor, care sa ramana eficient atat impotriva variantelor viitoare, cat si impotriva urmatoarelor virusuri ale aceleiasi familii care ar putea declansa noi pandemii.

„Crearea unor instrumente pentru prevenirea urmatoarei pandemii de coronavirus este la indemana noastra si ar trebui considerata o prioritate globala pentru sanatate”, au scris epidemiologii Wayne Koff si Seth Berkley intr-un editorial publicat de revista „Science”. Ambii se afla in fruntea unor organizatii care promoveaza vaccinurile, noteaza Le Soir.

Progresele inregistrate recent ar putea face posibila anticiparea, deoarece acestea au „potentialul de a accelera foarte mult identificarea antigenelor tinta impartasite de coronavirusuri”, adica a trasaturilor comune care pot fi utilizate pentru a dezvolta o aparare in fata lor.

Impingerea cercetarii in directia anticiparii „trebuie sa fie un efort global”, pledeaza ei.

Un efort care s-ar dovedi profitabil: costul pandemiei actuale (intre 8.000 si 16.000 miliarde de dolari potrivit lor), este „de aproximativ 500 de ori” mai mare decat sumele care ar trebui angajate pentru dezvoltarea acestui vaccin.

Saptamana trecuta, alti doi cercetatori au pledat, de asemenea, pentru dezvoltarea unui astfel de vaccin intr-o alta revista stiintifica de prestigiu, „Nature”.

Coronavirusurile sunt o mare familie de virusi, iar cel care provoaca boala COVID-19 se numeste SARS-CoV-2. Au aparut treptat variante ale acestuia, iar expertii se tem ca una dintre ele ar putea fi intr-o zi complet rezistenta la vaccinurile dezvoltate in mod special impotriva tulpinii virusului descoperit in 2019. Varianta sud-africana a aratat deja ca ar putea reduce din eficienta unor vaccinuri.

Anterior, in 2002, un coronavirus declansase o epidemie care a fost stopata rapid, provocand o boala numita SARS (sindrom respirator acut sever). Apoi, in 2012, in Arabia Saudita a aparut un alt coronavirus, MERS-CoV (pentru coronavirusul sindromului respirator din Orientul Mijlociu).

Exista „mii” de astfel de virusi „capabili sa infecteze un numar mare de animale”, de la care ar putea ajunge la oameni, explica cei doi experti.

„Exista o posibilitate crescanda ca alte coronavirusuri sa sara de la o specie la alta”, adauga ei. In special: acapararea de noi teritorii de catre o populatie in crestere, care poate provoca contactul cu anumite animale „anterior izolate” si dezvoltarea calatoriilor internationale, care face posibila raspandirea rapida a unei boli la scara globala.

Si daca vaccinurile impotriva SARS-CoV-2 au fost dezvoltate foarte repede, asta nu inseamna ca acelasi lucru va fi posibil pentru urmatoarele epidemii, sustin ei.

 

Related posts

Alexandru Lazăr a fost numit Consul Onorific al României în Insulele Baleare

Cristiana P. Bota

Bursele Esade Business & Law School: O oportunitate unică pentru studenții români de a-și începe cariera la una dintre universitățile de top din Europa

Cristiana P. Bota

La mulți ani, Rotary! Marcăm 117 ani de când Paul Harris a înfiinţat primul club Rotary

Cristiana P. Bota

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. de către acest site web.

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acept Citește mai mult