Monahul Efrem Bandarica de la Mănăstirea Dervent, un lăcaș al creștinismului dobrogean construit în stil bizantin, este un bucătar vestit și tare iscusit, ale cărui preparate stârnesc poftă pentru hrana simplă, gătită cu produse naturale și fără adaosuri. Călugărul de la malul Dunării este autorul cărţilor „Bucate Manăstirești din Cuhnia de la Dervent” și “Simplu și natural. Secretele bucătăriei călugărești”, adevărate îndreptare ale mâncărurilor sănătoase din chiliile mănăstireşti.
Cărţile de bucate ale părintelui Efrem reunesc cele mai gustoase preparate ale lăcăşului. Fie că vorbim de gustări, ciorbe, sarmale de post, mâncăruri cu urzici, preparate din peşte, salate sau deserturi, în tainica bucătărie călugărească de la Dervent mâncarea este desăvârșită întotdeauna de rugăciune. Dumnezeu îl ajută pe părintele Efrem să facă minuni în bucătăria mănăstirii ctitorită în anul 1936 de duhovnicul Elefterie, primul stareț al acestui lăcăș.
Părintele Efrem este un om al sufletelor și al gusturilor în Mănăstirea Dervent
Ca să înţelegem legătura aceasta dintre ascultare și bucătărie, am pornit pe drumul către “Ierusalimul României”, așa cum mai sunt denumite ținuturile dobrogene pentru faptul că aici au fost descoperiți cei mai mulți mucenici.
Îl avem drept sfetnic pe părintele Efrem Bandarica, vieţuitor la Dervent de aproape două decenii. Un călugăr blând, cu chip luminos, barbă de sfânt și zâmbet de înger. Părintele Efrem este un om al sufletelor și al gusturilor în Mănăstirea Dervent. Lasă în fiecare zi o dâră luminoasă de gust la masa călugărilor care viețuiesc la Dervent, dar și a credincioșilor ajunși aici din nebănuite colțuri de lume.
Monahul Efrem Bandarica s-a retras în mănăstire de la o vârstă fragedă, abia trecuse de 15 ani. Plecat din satul Niculițel (jud. Tulcea), a luat-o pe drumul spre Ostrov și s-a oprit la Mănăstirea Dervent sau „Crucea de leac“, așa cum i se mai zice. Un loc al izbăvirii de cele lumești, un loc al biruinței sufletului.
A absolvit Facultatea de Arte Plastice în timp ce se afla în mănăstire și, în afara bucătăriei, în timpul liber care îi mai rămâne, se transformă în pictor. Pictează mai mult iarna, când este mai puţin de muncă în mănăstire. La muzeul Derventului conservă patrimoniul cultural religios cu mare băgare de seamă, dar se îndeletnicește și cu broderia. Părintele Bandarica brodează manual icoane în fir de aur și conservă la muzeul mănăstirii lucruri vechi, cărți liturgice, icoane, veșminte sau tablouri de artă contemporană. Pentru a desluşi tainele cărţilor vechi bisericeşti a învăţat să citească în chirilică.
Omul trebuie să se roage pentru reuşita a ceea ce face
Călugărul ne învață să dăm o importanţă deosebită culorilor, gustului, focului și mai ales rugăciunii, deoarece fără rugăciune nu putem să gătim. Omul trebuie să se roage pentru reuşita a ceea ce face, la fel este și în bucătărie. Înainte să înceapă să gătească, monahul îşi face cruce şi rosteşte o mică rugăciune pentru ca Dumnezeu să-i binecuvânteze lucrul.
„Încerc să transmit iubire, bunătate, dragoste. Asta înseamnă credinţă. Omului poţi să-i vorbeşti despre Dumnezeu nu doar prin rugăciuni şi predici, ci prin lucruri mici, la îndemână. Cum ar fi pictura. În lucrările mele, în atelier sau în bucătărie, simt că mă îndrumă Dumnezeu. De aceea, când mă laudă cineva, spun că este mâna lui Dumnezeu, nu a mea. Nu trebuie să ducem reuşitele în mândrie. Atunci se strică tot rostul“, spune monahul Efrem.
Reuşita preparatelor culinare depinde şi de starea sufletească pe care o are cel care găteşte mâncarea respectivă, continuă monahul. Aşa se explică faptul că, de fiecare dată când mâncăm la trapeza unei mânăstiri, totul ni se pare mai gustos şi mai săţios faţă de ceea ce mâncăm în mod normal la casele noastre. Preparatele acelea sunt gătite cu permanentă rugăciune.
Mănăstirea Dervent este locul unde pasul oricărui pelerin pătruns pe tărâmurile Dobrogei trebuie să ajungă. Situată la 120 de kilometri distanţă de municipiul Constanţa, pe DN 3, în apropierea localităţii Ostrov, mănăstirea se înalţă impunătoare peste toată valea Bugeacului, putând fi zărită chiar şi de pe Dunăre.
Istoria aşezământului monahal începe încă din secolul IX când aici era ridicat doar un mic schit de călugări. Acum, Derventul adăposteşte crucile de piatră, făcătoare de minuni, cum spun mărturiile adunate de călugări de la creştinii care şi-au găsit vindecarea prin rugăciune şi evlavie la aceste cruci izvorâte din pământ. Mănăstirea mai adăposteşte şi Izvorul cu apă tămăduitoare care, la fel ca şi crucile de piatră, alină suferinţele credincioşilor care beau apă de la el.
Îi regăsiți povestea, rețetele călugăreșți și mai ales zâmbetul în paginile acestui număr al revistei „Ambasador pentru România„. Are părintele Efrem un zâmbet tivit cu o lumină veșnic nestinsă!
