Născut pe 19 februarie 1876 în satul Hobiţa din Gorj şi mort la Paris, pe 16 martie 1957, Brâncuşi este, fără îndoială, cel mai de seamă artist pe care România l-a dat omenirii. După plecarea din ţară, lucrările sale, expuse în cele mai mari saloane şi expoziţii de artă din Europa şi America, au fost achiziţionate de galerii şi de colecţionari celebri, oameni bogaţi, care au cheltuit averi pentru a intra în posesia statuilor lui Brâncuşi.
„Nu există, poate, un artist mai iubit, mai respectat şi mai apreciat decât Brâncuşi”, spunea Ann Temkin, curator la Muzeul de Artă Modernă din New York.
N-am pierdut legătura şi nu mi-am scos rădăcinile pentru a umbla năuc pe Glob
La baza creaţiei lui Constantin Brâncuşi au stat arta populară românească şi natura. A oglindit esenţa emoţiilor, pornind de la obârşia sa ţărănească, de la tradiţii, mituri şi magia artei populare româneşti.
„Am fost trimis şi eu de mic copil la procopseală în lume. N-am pierdut legătura şi nu mi-am scos rădăcinile pentru a umbla năuc pe Glob. A profitat şi arta mea. M-am salvat, ca om. (…) Anticii spuneau să-ţi iubeşti destinul? Eu mi-am iubit şi nu mi-am părăsit nicio clipă strămoşii şi filosofia lor, a naturalităţii. Nu sunt străbunii destinului nostru? (…) Împăcarea de sine se instaurează în sufletul tău când te priveşti ca un inel dintr-un lanţ nesfârşit al înaintaşilor şi când nu calci cu o iotă prescripţiile naturalităţii eterne (…) Ţăranii ştiu, de la mic la mare, ceea ce este bine şi rău. Tablele de valori sunt cuprinse în proverbe, în datini, în doctrina străbunilor şi în filosofia naturalităţii”, afirma Brâncuşi. Gândurile i-au fost consemnate de scriitorul Petre Pandrea, în lucrarea „Brâncuşi, amintiri şi exegeze”.
Lucrările lui Brâncuşi sunt unele dintre cele mai apreciate şi valorizate opere de artă din întreaga lume, fiind, de departe, cele mai bine vândute creaţii ale vreunui artist român din istorie şi al patrulea în topul celor mai valoroase creaţii din lume, după Giacometti, Modigliani şi Matisse.
Model pentru americani
Clădirea Universităţii Roosevelt din Chicago, cu o înălţime de 143 m, are o arhitectură inspirată de structura Coloanei infinite a lui Brâncuşi. Ea a fost construită din 2010 până în 2012 şi este cea mai importantă schimbare a imaginii Universităţii Roosevelt, ce a avut loc în ultimele decenii.
Asemănarea dintre aceste două construcţii: clădirea universităţii şi Coloana infinită se observă cel mai bine din modul în care sunt realizate canturile laterale. Acestea sunt alcătuite din elemente de metal şi sticlă, aranjate şi îmbinate exact ca modulii din sculptura de la Târgu Jiu. Asemănarea nu este greu de observat, simbolizând creştere infinită,
