Ambasador pentru România
Cultură

Tatiana Țîbuleac a câștigat Premiul European Cazino de Santiago

„Vara în care mama a avut ochii verzi”, de Tatiana Țîbuleac, ediția spaniolă apărută în 2019 la Editura Impedimenta, a câștigat Premiul European Cazino de Santiago, împreună cu Lluvia fina, de Luis Landero. Pe lista scurtă au mai intrat Eric Vuillard, Paolo Giordano și Pedro Feijoo.

În anii precedenți laureați ai Premiului Euro­pean Cazino de Santiago au fost: Jonathan Coe, Kazuo Ishiguro, John Lanchester și Emmanuel Carrère.

Editura Impedimenta anunță intrarea în librării în aceste zile a ediției spaniole a Grădinii de sticlă, cel de-al doilea roman al Tatianei Țîbuleac, în traducerea Marianei Ochoa de Eribe.

În decembrie 2020, la Editura norvegiană Camino, a apărut Vara în care mama a avut ochii verzi, traducerea din română e semnată de Sindre Andersen.

Vara în care mama a avut ochii verzi, Cartier, 2017, a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2017), Premiul revistei Observator cultural și Premiul Observator Lyceum (2018), iar Grădina de sticlă a fost premiat în 2019 cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură.

”Vara în care mama a avut ochii verzi” este o carte în care, aparent, dialogurile lipsesc, dar ele sunt prezente în fiecare pagină, chiar dacă uneori naratorul ni se adresează doar nouă cititorilor. Asta o face extrem de expresivă și emoționantă, iar nuanțele suprarealiste îi dau o savoare aparte. O carte care poate trece peste categorisirea de ”tristă”, cum poate fi de obicei clasificată o carte despre suferință, despre cancer, pentru a fi considerată vie, intensă și optimistă.

Related posts

„Mărțișoare în dar”, pe 28 februarie la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești

Teodora Badescu

ICR Lisabona va prezenta un program online de știri culturale românești

Teodora Badescu

Omagiu pentru Constantin Brâncuşi, cel care avea să promoveze esenţa simbolică a formei prin sculptură

Cristiana P. Bota

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. de către acest site web.

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acept Citește mai mult