Ambasador pentru România
"Mărțișoare în dar", pe 28 februarie la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești
Cultură

„Mărțișoare în dar”, pe 28 februarie la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești

Spectacolul caritabil „Mărțișoare în dar” se va desfașura pe 28 februarie la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, începand cu ora 18.00. Un spectacol din suflet și cu suflet, unde Ducu Bertzi împreună cu invitații săi, Irina Furdui si Constantin Neculae ne vor cânta și încânta cu muzică și armonie.

Biletele, în valoare de 50 de lei (acces general) se găsesc la casa de bilete a Filarmonicii sau online, pe fundatiacomunitaraprahova.ro.

Concertul va fi transmis si live pe virtualconcerthall.ro, iar donațiile spectatorilor se vor putea face si online.

Fondurile încasate în urma organizării acestui eveniment vor fi direcționate către Complexul “Sf. Andrei” Ploiești, unde urmează să fie amenajat un modern cabinet stomatologic pentru copiii cu probleme speciale.

Evenimentul este organizat de Clubul Rotary, Filarmonica Paul Constantinescu și BES România, în parteneriat cu LukOil și Fundația Comunitară Prahova.

Related posts

Programul de burse pentru traducatori ai literaturii romane revine pe lista de prioritati a ICR in 2021

Teodora Badescu

Tatiana Țîbuleac a câștigat Premiul European Cazino de Santiago

Teodora Badescu

ICR Lisabona va prezenta un program online de știri culturale românești

Teodora Badescu

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. de către acest site web.

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acept Citește mai mult