Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a fost distinsă cu „Premiul pentru întreaga carieră” la Gala Laureus World Sports Awards 2026, unul dintre cele mai prestigioase evenimente dedicate performanței sportive la nivel mondial.
Ceremonia a avut loc la Palatul Cibeles din Madrid, într-un cadru de gală, alături de unele dintre cele mai mari nume ale sportului internațional.
Momentul a fost unul emoționant chiar din anunțul premiului: acesta a fost făcut de gimnasta Simone Biles, de șapte ori campioană olimpică, iar trofeul i-a fost înmânat Nadiei de fostul campion olimpic și soțul ei, Bart Conner.
Vizibil emoționată, Nadia Comăneci a mărturisit pe scenă că nu a trăit emoții atât de puternice nici măcar în competițiile olimpice. Ea a mulțumit organizatorilor și celor doi sportivi, subliniind legătura specială dintre generații de campioni.
În discursul său, Nadia a vorbit despre drumul său în sport și despre impactul acestuia asupra vieții sale:
„Am fost doar o fetiță care și-a urmat pasiunea, iar câteva secunde la Jocurile Olimpice mi-au schimbat viața. Sportul m-a învățat disciplină, echilibru și responsabilitate.”
Fosta campioană a subliniat și rolul educațional al sportului, spunând că acesta îi învață pe copii cum să se ridice după eșec, cum să gestioneze emoțiile și cum să fie parte dintr-o echipă.
Un moment special al discursului a fost dedicat Simonei Biles, pe care Nadia a felicitat-o pentru curajul de a vorbi despre sănătatea mintală în sport, considerând acest lucru un pas important pentru întreaga comunitate sportivă.
La final, Nadia a transmis un mesaj de recunoștință pentru distincția primită, descriind premiul ca pe o surpriză deosebită și o onoare profundă.
Premiul are o semnificație aparte și în context național, fiind acordat într-un an în care se marchează 50 de ani de la celebra notă 10 obținută de Nadia la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976.
Gala a fost prezentată de campioana olimpică la schi freestyle Eileen Gu și de fostul lider mondial în tenis Novak Djokovic.
Printre ceilalți laureați ai ediției 2026 s-au numărat:
- Sportiva anului: Aryna Sabalenka
- Sportivul anului: Carlos Alcaraz
- Echipa anului: PSG
- Revenirea anului: Rory McIlroy
- Sporturi extreme: Chloe Kim
- Sport paralimpic: Gabriel Araujo
- Revelația anului: Lando Norris
- Sport pentru bine: Futbol Mas
- Inspirația din sport: Toni Kroos
Academia Laureus World Sports Academy, din care face parte și Nadia Comăneci, reunește personalități marcante din sportul mondial și decernează anual aceste distincții considerate echivalentul „Oscarurilor sportului”.


