Revista ”Ambasador pentru România”
Actualități

Primul zbor Ariane 6, noul lansator dezvoltat de Agenția Spațială Europeană, va avea loc în 2023

Ariane 6, noul lansator dezvoltat de Agenția Spațială Europeană (ESA), va avea zborul inaugural în ultimul trimestru al anului 2023. În cadrul unei conferințe de presă, directorul general al ESA, Josef Aschbacher, a declarat că s-au înregistrat suficiente progrese în ultimele luni pentru a anticipa un prim zbor în ultima parte a anului 2023, condiționat de îndeplinirea a trei etape cheie înainte de luna aprilie a anului viitor, transmite ROSA într-un comunicat de presă.

Aschbacher a subliniat: „Având în vedere amploarea proiectului, trebuie să fie clar că aceasta este o dată planificată și că programul va trebui în continuare să treacă la timp și cu succes de o serie de etape cheie pentru ca acest calendar să rămână valabil.”

Cele trei obiective critice de îndeplinit până în primul trimestru al anului 2023 se referă la treapta superioară, motorul Vulcain 2.1 și analiza calificării sistemului de lansare.

Ariane 6 este lansatorul de nouă generație al Europei, menit să asigure Europei accesul la spațiul cosmic la un preț convenabil pentru utilizatorii instituționali.

Agenția Spațială Română (ROSA) a obținut participarea României la programul de dezvoltare a celei mai noi rachete europene, Ariane 6, la Consiliul Ministerial ESA din decembrie 2014. Prin prioritizarea participării României la acest program, ROSA a oferit industriei spațiale din România oportunitatea de a se înscrie în cursa contractelor de dezvoltare a componentelor lansatorilor europeni.

Acceptarea României în acest program de către ESA alături de alte 12 state membre demonstrează că țara noastră are deja capacități industriale competitive. Totodată, participarea României la dezvoltarea rachetei Ariane 6 va aduce și mai multă dezvoltare tehnologică, inovare și pregătire profesională în domenii de nișă, cu potențial de a consolida rolul pe care România îl joacă în strategia spațială europeană și mondială.

Statele participante sunt: Austria, Belgia, Republica Cehă, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, România, Spania, Suedia și Elveția.

Credit foto: Agenția Spațială Europeană

Related posts

România caută astronauți! Dumitru Prunariu: Sper să pot preda ștafeta următorului astronaut român care să reprezinte țara în misiuni de explorare spațială

Cristiana P. Bota

Misiune economică a României la Barcelona și Palma de Mallorca pentru consolidarea oportunităților de afaceri între România și Spania

Cristiana P. Bota

David Popovici scrie istorie pentru România! Este campion mondial în proba de 200 de metri liber

Cristiana P. Bota

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. de către acest site web.


Site-ul revistei ”Ambasador pentru România” folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Acept Citește mai mult