Numărul 3 al revistei ”Ambasador pentru România” a ajuns și în comunitatea de români din Tortona (Italia), acolo unde a fost prezentată, la începutul verii, în cadrul unui eveniment organizat de pictorița Doina Sandu. Mai jos vă prezentăm câteva imagini cu revista în comunitate.
Pictorița Doina Sandu, fondatoarea Asociaţiei românești ”Dor de Plai”, este cea care a făcut posibilă promovarea revistei în rândul românilor stabiliți în Tortona. O comunitate tare frumoasă și unită, care duce mai departe necondiționat valorile și tradițiile românești!
Iată câteva gânduri transmise la redacție de o parte dintre românii din Tortona care au luat parte, la începutul verii, la expoziția de pictură organizată de Doina Sandu, eveniment la care a fost prezentată și revista ”Ambasador pentru România”.
Îți recomandăm și: Doina Sandu, pictoriță româncă stabilită în Italia, despre artă, imigrare și integrare la ”Ambasador pentru România”
””România nu este doar o țară, România suntem noi, toți, indiferent de locul în care ne aflăm”. (Viorel Grădinaru, avocat)
”Atâta timp cât inimile noastre bat românește, vom duce mai departe stindardul unei națiuni și nu vom lăsa sa se piardă rădăcinile ce ne-au dat viață. Aici, în diaspora, vom crește vlăstare noi pentru un mâine mai bun și mai aproape de România. Suntem ambasadori ai României!”. (Daniela Prisecaru, președinta Asociației Culturale ”Dor de Plai”, fost cadru didactic).
”Misiunea fiecărui român ce trăieşte în afara granițelor țării este aceea ca, în micul său univers, să fie un ambasador al Mamei Românii şi să-şi poarte numele de român cu demnitate şi onoare”. (Cristina Mihăiloiu, vicepreşedinte al asociației ”Dor de Plai” din Tortona, Italia).
”La evenimentul cultural pe care l-am organizat la Tortona am reuşit să reunesc frumoasa
comunitate de români de aici și să evidenţiez activitatea mea literar-artistică, promovată la
nivel internaţional prin revista ‘Ambasador pentru România’ ca un pas făcut în lumea temerarilor.
”Sunt mândrã că prin activităţile mele dau mai departe din cunoştinţele, spiritul şi gândul acestui popor. Sunt mândrã să reprezint comunitatea ‘Românii din Tortona’. Îi mulţumesc doamnei Cristiana P. Bota pentru implicare şi transmiterea trăirilor din diaspora”. (Doina Sandu, pictoriță).

