Părul este o parte a personalității noastre, iar strălucirea și vitalitatea lui sunt toate o reflecție a stilului de viață, a stării de spirit și a felului în care avem grijă de noi. Un păr frumos și îngrijit poate transmite multe despre persoana care îl poartă, podoaba noastră capilară fiind ca o carte de vizită.
Cum femeia secolului XXI este activă, independentă, preocupată de aspectul fizic până în cele mai mici detalii și foarte selectivă în alegerile ei, dar în același timp delicată și puternică, atunci importanța unui păr sănătos și catifelat devine esențială.
Trebuie să ținem cont de faptul că frumusețea părului nu este doar genetică și că este nevoie să intervenim cu produse profesionale pentru a-l menține în starea în care ne dorim. Altfel, ne putem confrunta cu probleme multiple precum deshidratarea, degradarea, ruperea, vârfuri despicate, cuticula deschisă, aspect zburlit sau lipsa strălucirii și vitalității. Probleme care se amplifică în funcție de sezon.
Pentru a le rezolva, este important să găsim produsele cele mai potrivite și mai eficiente, bazate pe ingrediente naturale, care chiar au grijă de sănătatea părului nostru. Nu ne-am dori să îl agresăm și mai mult!
Din acest motiv, am apelat la una dintre cele mai bune companii care oferă soluții avansate de îngrijire a părului: BES Beauty & Science. Frumusețea alăturată științei, pe acest concept se bazează toate produsele BES, un brand prezent în România și în peste 80 de țări din întreaga lume.
Fiecare gamă de cosmetice BES Beauty & Science este rezultatul cercetării și testării la cel mai înalt nivel, la prepararea lor folosindu-se surse tehnologice avansate ce au la bază o selecție atentă a materiei prime.
De la specialiștii BES România am aflat că femeia modernă și-a schimbat cerințele, întorcându-se la origini. Pentru ea, produsele cosmetice au devenit simple și naturale, rezultatele conferind vitalitate, rafinament și eleganță. La final, liniile acestui brand scot în evidență frumusețea unică a fiecărei femei.
BES Beauty& Science a conceput produse avangardiste care să satisfacă orice nevoie și exigență. Toate liniile ,,Beauty&Science” propun tratamente menite a rezolva problemele părului sau scalpului, cele sporadice sau sezoniere, dar propun și produse delicate pentru întreținerea zilnică a părului și scalpului. Pentru crearea liniilor de tratament au fost utilizate ingrediente naturale, combinate cu cele mai inovative materii prime.
Vom prezenta pentru dumneavoastră în cele ce urmează o serie de linii de tratament oferite de BES Beauty&Science:
- Antimătreață
Una dintre cauzele apariției mătreței este acțiunea exercitată de agenții microbieni, inclusiv pityrosporum, o ciupercă ce agravează descuamarea și generează mâncărimi enervante. Aceasta afectează 45% dintre femei și barbați. Pentru a acționa în profunzime este nevoie constantă de un tratament special. Ingredientele active care sporesc eficiența produselor incluse în această linie sunt olamine piroctone, extrasul de scorțișoară.
Tratamentul SILKAT DEFORFORANT include: Șampon SILKAT DEFORFORANTE și Loțiune SILKAT DEFORFORANTE
Împotriva căderii părului
O problema serioasă pentru mulți bărbați și femei este căderea excesivă a părului. Orice păr se naște, îmbătrânește, moare și renaște după un timp. În fiecare zi, fiziologic se pierd de la 30 la 100 de fire de păr. Căderea temporară a părului nu este ereditară sau legată de factori hormonali și poate avea diferite cauze: depresie, stres, atacul mediului înconjurător, schimbări de sezon și tratamente chimice agresive. Căderea părului care nu este legată de dezechilibrul hormonal sau de factori ereditari poate fi prevenită cu:
2.1. Loțiune GINSENG
Tratamentul se utilizează în combinaţie cu Şamponul Ginseng în prevenirea căderii părului. Extrasul de ginseng este un ajutor nepreţuit în prevenirea căderii părului datorită efectelor tonice, stimulative, revitalizante. Formulă specială a Loțiunii active Ginseng conţine un complex de multivitamine care hrănește rădăcina părului refăcând echilibrul adecvat în creşterea părului. Acest tratament încetineşte căderea părului stimulând activitatea bulbilor capilari la rădăcină.
2.2. Loțiune SILKAT BULBOTON
Tratamentul anticădere BULBOTON este o linie specifică ce conține principii active care au ca scop favorizarea creșterii părului nou, lungind durata de viață. Ingredientele active sunt un Complex Polivitaminic (A, B1, B5, B7, E, F, H), Complex capilar (aminoacizi: mentonina și cisteină), Complex Activ și extracte din plante (MENTĂ, CASTAN SĂLBATIC).
Loţiune activă pe bază de extrase vegetale şi complex capilar compus în principal din vitamina H, calciu, H-pantolenat şi diferiţi amino-acizi. Loţiune în fiole folosită ca măsură de precauţie în căderea părului. Datorită vitaminelor, enzimelor şi oligoelementelor în sinergie cu extrasele vegetale naturale stimulează oxigenarea şi circulaţia la nivelul scalpului, favorizând creşterea părului şi diminuând căderea părului, hidratează şi calmează confortul pielii. Pentru a mări şi păstra acţiunea benefică a ŞAMPONULUI ACTIV BULBOTON este necesară sinergia cu LOȚIUNEA ACTIVĂ BULBOTON .
- Tratament pentru păr gras: SILKAT SEBO ECHILIBRANT care include;
Șampon SILKAT SEBOECHILIBRANT și Loțiune SILKAT SEBOECHILIBRANTA
Cel mai important simptom care caracterizează părul gras și pielea seboreică este secreția excesivă de sebum. În mod normal are loc în adolescență și afectează ambele sexe. Produsele din această linie conțin o moleculă specială de lichid de sulf și un derivat de săruri de zinc. Aceste ingrediente active regularizează cantitatea de exces de sebum de la nivelul scalpului și al părului. Este bine de știut că sebumul poate scurta ciclul de viață al părului.
- Tratament pentru regenerarea părului
SILKAT NUTRITIVO – care cuprinde următoarele produse:
Șampon pentru păr uscat decolorat și deteriorat, potrivit pentru spălarea și hrănirea părului uscat și deteriorat. Baza extrem de dulce, asociată cu un polimer cationic, conferă părului o hrănire echilibrată și un luciu satinat.
Balsam Restructurant Mineralizant este un balsam care oferă instantaneu hrănire.
Este indicat pentru un păr uscat, decolorat și fragil. Aduce substanțe nutritive și restabilește stratul hipo-lipidic al părului uscat și sărăcit
Crema Restructuranta Mineralizantă este o cremă laminată nutritivă, restructurantă îmbogățită cu ACB BIOCHELATE 5 și semințe de in.
SER MINERALIZANT, RESTRUCTURANT CU SEMINȚE DE IN este un compus activ concentrat pe baza de săruri mineralizante de Siliciu, Magneziu, Cupru, Fier și Zinc puse în sinergie cu Ulei de semințe de in.
Ulei vegetal de in. Cunoscută ca cea mai veche fibră vegetală, inul iși datorează renumele nu numai versalității țesuturilor sale, dar și numeroaselor proprietăți ale semințelor sale și a uleiului derivat din acestea. Este bogat în vitamina F și vitamina E.
Lecitina, un ansamblu de fosfolipide, este cunoscută în domeniul alimentar pentru proprietățile sale anti-inflamatorii și de reglare a funcției intestinale.
În domeniul cosmetic, în sinergie cu 2 vitamine (F și E), dă naștere unui remediu pentru frumusețea părului.
Pentru femeile care nu vor să renunțe la sinuozitatea formelor și la jocul de culoare din păr, BES propune una din cele mai noi linii de tratament ”CHAINPLEX”, un tratament exclusivist în măsură să regenereze fibra capilară în profunzime chiar și în timpul intervențiilor invazive, precum vopsitul, decolorarea sau permanentul.
Stiliștii BES din întreaga lume nu pot face nimic mai mult decât să conserve și să accentueze frumusețea fiecărei femei, făcând-o să se simtă ”frumoasă natural” în fiecare zi!
ARTICOL PUBLICAT ÎN REVISTA TIPĂRITĂ ”AMBASADOR PENTRU ROMÂNIA”