Revista ”Ambasador pentru România”
Cuvinte de învățătură ale părintelui Cleopa
Cuvinte de învăţătură

Cuvinte de învățătură ale părintelui Cleopa

Parintele Cleopa Ilie a fost duhovnic la Mănăstirea Sihăstria din Neamț timp de 34 de ani, până pe 2 decembrie 1998 când s-a mutat la Domnul. Sfaturile sale sunt mereu actuale și au puterea să călăuzească spre Împărăția cerurilor, fiind un iscusit îndrumător de suflete. 

Iată câteva dintre sfaturile duhovnicești pe care Parintele Cleopa le-a lăsat moștenire urmașilor.

“Pentru mântuire sunt necesare trei lucruri. Primul: răbdare; al doilea: răbdare; al treilea:
răbdare. Frate Ioane, da-ţi mai trebuie ceva: milostenie. Nu trebuie să dai vaca! Nu ţi-a cerut Dumnezeu vaca, niciodată! Ferească Dumnezeu! Nici viţelul. Da’ sticla de lapte trebuie s-o dai! Şi încă un lucru, frate Ioane: rugăciunea. Pasul şi Dumnezeu! Fără răbdare, fără milostenie şi fără rugăciune nu se poate mântui omul. Și când ți se va părea că ai sfârşit-o, o iei de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare…”.

“Să nu socotim vreodată că am făcut început bun. Să dorim întotdeauna să punem început bun. Pentru că noi nu cunoaştem cum trebuie să fie un om care pune început bun, cum trebuie să se poarte. Să zicem: Doamne, dă-mi ajutorul Tău, să pun început bun, să-mi îndrept viaţa”.

„Nimic nu este mai uşor decât a învăţa pe alţii şi nimic nu este mai greu decât a face ceea ce înveţi pe alţii”.

„Lacrimile de umilință sunt mai bune decât Botezul, pentru că șterg toate păcatele care s-au făcut de la Botez până atunci și te lasă curat”.

„Toate sunt trecătoare! Să aveți grijă de suflet, să vă spovediți, să vă împărtășiți, să duceți viața curată, să faceți milostenie, să faceți din toate câte puteți și să trăiți în dragoste unii cu alții, că dragostea nu moare niciodată!”.

“Cine mulțumește lui Dumnezeu în boală, este un martir de bunăvoie”.

Revista „Ambasador pentru România” prezintă în paginile sale viața paintelui Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria, precum și o parte dintre învățăturile sale.

Numărul 1 al revistei „Ambasador pentru România” are 92 de pagini și poate fi comandat la adresa redactie@roambasador.ro, pe WhatsApp la numărul (+4)0730084812 și pe pagina de Facebook: https://web.facebook.com/ambasadorpentruromania.

Related posts

Părintele Arsenie Papacioc – Cuvinte de învățătură

Teodora Badescu

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. de către acest site web.


Site-ul revistei ”Ambasador pentru România” folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Acept Citește mai mult