Revista ”Ambasador pentru România”
DiplomațieUncategorized

Fostul ambasador Kap-Soo Rim, la interviurile „Ambasador pentru România”. Un mandat care a redefinit parteneriatul România–Coreea de Sud

Revista „Ambasador pentru România” continuă seria specială de retrospective editoriale, dedicată cititorilor care vor să descopere personalitățile invitate în ultimele două numere (10 și 11) ale publicației. Astăzi, protagonist este Excelența Sa Kap-Soo Rim, fost ambasador al Republicii Coreea în România (2022–2025), un diplomat care a depășit granițele unui mandat clasic, lăsând în urmă o relație consolidată și o legătură profund umană între cele două țări.

După aproape patru ani la București, bilanțul său confirmă o evoluție remarcabilă: relațiile româno-coreene se află „în cel mai bun moment al relațiilor politice și diplomatice”, dar adevărata miză rămâne transformarea acestui capital strategic în rezultate economice concrete, capabile să consolideze pe termen lung parteneriatul dintre cele două state.

„Nu sunt deloc mulțumit de aceste cifre”, afirmă deschis fostul ambasador al Coreei în România, referindu-se la nivelul investițiilor, subliniind că prioritatea mandatului său a fost „alinierea nivelului economic la cel al parteneriatului strategic”.

Viziunea sa este una pragmatică și orientată spre atragerea unor investiții majore de tip „model de succes”, care să genereze efecte în lanț în economie. „Când o mare companie face o investiție majoră, alte companii mici și mijlocii îi urmează (…). Această abordare «pas cu pas» este o strategie perfectă de tip win-win.”

Dincolo de cifre și strategii, discursul fostului diplomat capătă o dimensiune profund personală atunci când vorbește despre România. „Suntem popoare reziliente (…), am ales calea ireversibilă către democrație deplină și prosperitate economică.”

Fostul ambasador al Coreei de Sud în România, Kap-Soo Rim, la interviurile „Ambasador pentru România”
Fostul ambasador al Coreei de Sud în România, Kap-Soo Rim, la interviurile „Ambasador pentru România”

Această apropiere este ancorată și într-o memorie istorică emoționantă. Evocând un episod din 1919, când un delegat român a încurajat cauza coreeană la Paris, Kap-Soo Rim subliniază la interviurile ”Ambasador pentru România”: „Pentru mine, acest episod este mai mult decât o simplă amintire istorică, este o datorie de recunoștință.”

Diplomația sa a fost, în egală măsură, una a inimii, iar motto-ul personal reflectă această dublă misiune. „Reprezint Republica Coreea în România și sprijin România în Republica Coreea.”

Un loc central în viziunea sa îl ocupă cultura și noile generații. „Oamenii joacă un rol esențial în aprofundarea relațiilor diplomatice”, afirmă el, pledând pentru schimburi academice, dialog direct cu studenții și investiții care să creeze oportunități pentru tineri.

Legătura culturală dintre cele două țări este mai veche și mai profundă decât pare: de la succesul neașteptat al unei compoziții românești în Coreea anilor ’20, până la fascinația contemporană pentru valul coreean. „Atractivitatea culturii coreene stă în autenticitatea poveștilor și bogăția tradițiilor”, explică ambasadorul.

„Fiți mândri de istoria și de țara voastră. (…) Nu uitați că aveți mulți prieteni. (…) Oriunde voi servi în viitor (…), voi sprijini întotdeauna România. România va rămâne în inima mea.”, este mesajul final al lui Kap-Soo Rim la interviurile revistei ”Ambasador pentru România”.

După aproape patru ani la București, bilanțul său confirmă o evoluție remarcabilă: relațiile româno-coreene se află „în cel mai bun moment al relațiilor politice și diplomatice”, dar adevărata miză rămâne transformarea acestui capital strategic în rezultate economice concrete, capabile să consolideze pe termen lung parteneriatul dintre cele două state. Interviul integral este disponibil în numărul 11 al revistei tipărite Ambasador pentru România.

Sursă foto: Arhivă Kap-Soo Rim

Related posts

Primul pasager care a circulat cu o capsula hiperloop este o romanca: Sara Luchian

Cristiana P. Bota

Marea Britanie renunță la Erasmus și introduce programul Turing. Ce oportunități oferă noua schemă

Teodora Badescu

Numărul 4 al revistei Ambasador pentru România are o copertă de colecție: gimnasta Nadia Comăneci

Cristiana P. Bota

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. de către acest site web.


Site-ul revistei ”Ambasador pentru România” folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Acept Citește mai mult