Pentru ca o instituție să reziste în timp și să rămână un reper, este nevoie ca oamenii care o alcătuiesc să creadă, fiecare în epoca lui, în aceleași lucruri esențiale. În cadru aniversar, marcat de 160 de ani de existență a Academiei Române, președintele Ioan-Aurel Pop a formulat, luni, un apel direct la revenirea la valori și la respectul pentru elite, amintind că există momente în istoria noastră în care această ordine a funcționat și a dat consistență întregii societăți.
În cadrul sesiunii festive dedicate împlinirii a 160 de ani de la fondarea Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a așezat în centrul intervenției tocmai această idee a unei măsuri comune, care a existat și care poate fi regăsită. A vorbit despre o perioadă în care elitele intelectuale ocupau un loc important în conducerea statului, iar nume precum Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Ion Ghica sau Nicolae Iorga nu erau excepții, ci expresia unui mod de a funcționa. În același registru se înscriu și figuri precum Spiru Haret sau Dimitrie Gusti, pentru care cultura și responsabilitatea publică mergeau împreună.
”A fost un timp când Academia Română a dat țării prim-miniștri și miniștri: (…) Mihail Kogălnicianu, Dimitrie Sturdza, Titu Maiorescu, Ion Ghica, Alexandru Marghiloman și Nicolae Iorga, prim-miniștri. Și dintre miniștri, mulți, am spicuit câțiva: Alexandru Odobescu, Spiru Haret, Dimitrie Gusti, Simion Mehedinți. A fost un timp când această țară își prețuia valorile intelectuale de la cel mai înalt nivel și când țara mergea bine. Domnul președinte Emil Constantinescu ne amintește mereu de calitatea umană, intelectuală, a miniștrilor din guvernele acelea de odinioară. Ar fi bine să revenim la valori și la virtuți. Pentru că țara aceasta va merge înainte prin ele. Nu prin false valori și prin false virtuți”, a declarat Ioan-Aurel Pop în cadrul sesiunii festive dedicate împlinirii a 160 de ani de la fondarea Academiei Române, eveniment desfășurat în Aula Academiei.
Din această reconstituire a unei epoci se desprinde apelul de a reveni la valori și virtuți. Ideea apare ca o concluzie trasă dintr-o experiență istorică în care respectul pentru competență și caracter a dat coerență vieții publice. Când aceste repere sunt în prim-plan, lucrurile se leagă, însă când ele se diluează, întregul începe să se fragmenteze.
În același timp, Academia Română este prezentată ca locul în care această ordine a valorilor se păstrează și se dă mai departe. După mai bine de un secol și jumătate, instituția rămâne spațiul de consacrare culturală și științifică, dar și locul în care ideile sunt puse în relație unele cu altele, capătă consistență și sunt duse mai departe. Nu ca o arhivă inertă, ci ca un organism care funcționează prin continuitate.
Un alt plan al intervenției a privit identitatea. Ioan-Aurel Pop a insistat asupra unei obligații care vine din istorie și din prezent deopotrivă, respectiv aceea de a păstra și exprima identitatea românească. În acest sens, colaborarea cu Academia de Științe a Republicii Moldova apare ca o prelungire firească a aceluiași spațiu cultural și lingvistic. Într-o lume marcată de globalizare, ideea Europei ca „concert al națiunilor” este reafirmată ca echilibru între deschidere și identitate.
Această perspectivă este susținută prin invocarea marilor personalități care au dus numele României dincolo de granițe: Mihai Eminescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, George Enescu, Constantin Brâncuși, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu. Fiecare dintre ei a plecat dintr-un context local și a ajuns să fie recunoscut într-un spațiu mai larg, confirmând că universalitatea se construiește pornind dintr-o identitate bine asumată.
La final, președintele Academiei l-a evocat pe Lucian Blaga. ”Închei, tot cu Lucian Blaga, pe care l-am mai pomenit, Academia Română nu strivește corola de lumini a lumii, ci o întregește și o luminează în continuare”, a mai spus președintele Academiei Române.
Scurt istoric al Academiei Române
La peste un secol și jumătate de la fondare, Academia Română rămâne una dintre cele mai solide instituții ale culturii și științei românești, un reper de continuitate într-o istorie marcată de transformări profunde. Ziua Academiei Române este marcată în fiecare an, la 4 aprilie, dată la care, în anul 2000, a fost instituită celebrarea acestei zile de prezidiul instituției, cu prilejul ”Zilei Porților Deschise”.
Instituția, înființată la 1/13 aprilie 1866, ca ”Societate Literară Română”, și-a început activitatea în anul următor, sub numele de ”Societatea Academică Română”, iar la 29 martie 1879, prin înalt decret, a fost declarată institut național, sub denumirea de Academia Română. Creată în 1866, într-un moment de efervescență intelectuală după revoluțiile de la 1848, Academia a apărut ca răspuns la nevoia de organizare a culturii naționale și de afirmare a identității românești. De la început, a fost gândită ca o instituție națională, enciclopedică și activă: națională, pentru că a reunit elite din toate provinciile istorice; enciclopedică, pentru că a integrat domenii diverse ale cunoașterii; activă, pentru că și-a asumat un rol direct în viața publică.
Printre fondatori s-au numărat personalități precum Ion Heliade Rădulescu, Timotei Cipariu, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi sau George Barițiu – nume care nu definesc doar începuturile Academiei, ci întreaga modernitate culturală românească.
De-a lungul timpului, instituția a devenit un veritabil for de consacrare, coordonând dezvoltarea științelor, artelor și cercetării fundamentale. A stabilit norme pentru limba română, a contribuit decisiv la scrierea istoriei naționale și a susținut formarea unei conștiințe culturale coerente.
Istoria sa nu a fost lipsită de încercări. În perioada regimului comunist, Academia a trecut prin epurări, presiuni ideologice și pierderi patrimoniale majore. Zeci de membri au fost excluși, iar instituția a fost supusă unui proces de control și diminuare. Cu toate acestea, și-a păstrat esența: independența spiritului și fidelitatea față de valoare.
Astăzi, Academia Română funcționează ca un sistem complex de cercetare și reflecție. Rolul său rămâne triplu: consacrarea valorii, producerea de cunoaștere și participarea la marile dezbateri ale societății.
Instituția are, în prezent, 14 secții, 3 filiale, în Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. Coordonează 70 de institute care își desfășoară activitatea în domenii fundamentale ale științei și culturii cuprinzând peste 2.000 de cercetători atestați, specialiști în cercetare fundamentală sau aplicată.
Așa cum sublinia matematicianul Gheorghe Țițeica, Academia Română nu este suma unor indivizi, ci un „șir nesfârșit” de spirite care transmit, din generație în generație, energia intelectuală a unei națiuni.
La mulți ani Academiei Române la 160 de ani de la înființare!
Sursă foto: Academia Română
