Lili Crăciun este o prozatoare care debordează de energie și dragoste de viață. Scenaristul american de film Ross Massbaum i-a spus, în urmă cu câțiva ani, că dacă Kafka ar fi fost femeie, s-ar fi numit Lili Crăciun.
A crescut la Fălticeni, pe Dealul Oprișenilor și tot acolo au început a prinde contur visurile. Visa la perfecțiune, mai bine zis la dragostea perfectă și la profesia perfectă. Și astăzi visează la fel, deși știe că sunt niște ținte spre care tindem, dar la care nu ajungem niciodată.
Absolventă de Filosofie și Drept la Iași, Lili Crăciun a fost, pe rând, învățătoare, consilier juridic și notar public. Abia la pensie s-a apucat de scris, deși debutul său literar se produsese cu mult timp în urmă, în revista liceului. Umpluse, atunci, caiete întregi cu proză și poezie. Era un fel de scrib al iubirii, un temnicer al poveștilor de amor.
Mai are un caiet și azi. De la el a renăscut dorința de a scrie din nou. Fusese descoperit printre cărți de fiul său, Vlad. Restul însemnărilor au rămas în podul casei de la Fălticeni și, cu timpul, gândurile, poveștile și poeziile sale au aprins flacăra focului din sobă.
”Un caiet îl mai am și acum. De fapt, de la el a renăscut dorința de a scrie din nou. A fost descoperit printre cărți de Vlad, băiatul meu, pe când era la liceu. Eu renunțasem să mai scriu, nu mai aveam timp. Scria el și-mi era suficient rolul de critic. Vlad a citit tot ce scrisesem în liceu și în anii de după și mi-a spus: Mama, e păcat că te-ai oprit din scris. Alte caiete au rămas în podul casei de la Fălticeni și, cu timpul, a aprins tata focul cu gândurile, ideile, poveștile sau poeziile mele. Să știi că în liceu eram un fel de scrib al iubirii, un temnicer al poveștilor de amor fiindcă compuneam și scrisorile unor colege – mai sărace în talent literar – către băieții care le făceau curte de departe. Realizezi că și citeam tot ce primeau, ca să știu ce să le răspund adoratorilor? Te întrebi de unde am în cap atât de multe povești? Iată…”, ne povestește Lili Crăciun în interviul ”Ambasador pentru România”.
Model de viață i-a fost Gica Pânzaru, un bun pedagog bucovinean care nu i-a fost doar profesoară de filosofie în liceu, ci și prietenă şi colegă. A fost omul care a dat tușa finală peste caracterul său. ”Nu era doar un simplu profesor, era un model, un om pe care îl iubeai respectându-l. Îți doreai să fii o altă Gica Pânzaru”, mărturisește astăzi Lili Crăciun.
Lili Crăciun a debutat, în 2015, cu romanul “Călătoria”, o carte în care prezintă drama femeilor din perioada aplicării decretului ceaușist de interzicere a avortului. Cu această carte – o cutremurătoare mărturisire – a reușit să atragă atenţia până dincolo de Atlantic. Americanii i-au propus să facă un film și au numit-o Kafka în variantă feminină.
A urmat apoi cartea de povestiri “Menajerele soacrei mele” și volumul de poezie “Între absolut și relativ” și romanul “Prizonieri ai umbrelor”. Anul acesta, în pandemie, s-a apucat de o nouă carte. A scris între 10 și 15 ore pe zi, iar romanul se anunță o surpriză pentru cititori.
În revista ”Ambasador pentru România”, ediția tipărită, vă propunem un dialog neconvențional cu autoarea volumelor ”Călătoria”, ”Prizonieri ai umbrelor”, ”Menajerele soacrei mele”, ”Între relativ și absolut”, ”Pașaport spre Paradis” și ”Șopârle cu cheiță”.
”Dragostea o simți altfel după o anume vârstă. Mai răsar mici nebunii când nici nu te aștepți, se mai nasc pasiuni și drame, dar sunt diferite, bonome, le trăiești mai calm, sunt îmbrăcate cu mantia răbdării și, de ce nu, a micilor compromisuri, a înțelegerii că nu există niciun om perfect, că tu nu ești perfectă și, prin urmare, nu poți cere ca celălalt să fie perfect. Înțelegi mai bine relativismul ca fiind singura formă a existenței”, mărturisește scriitoarea.
Numărul 3 al revistei ”Ambasador pentru România” poate fi comandat in secțiunea ”Comandă revista – magazin” de pe site-ul roambasador.ro – https://roambasador.ro/magazin/
