În revista ”Ambasador pentru România”, numărul 4, ne oprim în bătătura satului românesc alături de Luminiţa Tucă, cercetător, publicist, prozator și etnolog. Povestim despre sate şi oamenii lor, despre rânduială, cântec şi rost.
Fondatoare a Asociaţiei Culturale „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost”, Luminița Tucă își concentrează activitatea pe rânduiala străbună. Explorează neobosită lumea satului în încercarea de a salva ce a mai rămas din tradiții, obiceiuri și muzică.
În fiecare an merge pe teren și stă de vorbă mai cu seamă cu bătrânii satului, purtători ai unui patrimoniu cultural inestimabil. Cât mai sunt în viață și mai pot vorbi despre rânduiala străbună…
Ani la rând a semnat cu condeiul de jurnalist diferite articole în presa locală și națională, iar una dintre revistele pentru care a scris, „Jurnalul de duminicăˮ, i-a oferit posibilitatea să se întoarcă în lumea satului. De acolo a cules nenumărate povești pe care le-a publicat, iar ulterior, la iniţiativa lui Marius Tucă şi a lui Marian Lupaşcu, cercetător științific la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, a susținut înființarea Festivalului Tarafuri şi Fanfare prezentat la acea vreme de Grigore Leşe. Ulterior, Luminița s-a implicat în coordonare și a reușit să ducă mai departe acest proiect, accesând fonduri culturale. Nu după mult timp a preluat prezentarea şi structura festivalului, prin intermediul căruia a pornit tot mai strâns legăturile cu oamenii de la sate şi cu istoriile pe care numai ei le cunosc îndeaproape, ca trăitori în rost, rânduială și cântec.
Uliţa copilăriei Luminiței este, astăzi, aproape pustie. O sperie casele părăsite și liniștea mult prea adâncă, dar se bucură când vede că, pe alocuri, lumea se mai întoarce la sat, la tradiții, la origini. Obiceiurile sunt în impas, iar de Crăciun se colindă tot mai puțin, dar poate că ei, cei care se așează acum în inima pământului strămoșesc, le vor readuce la viață.
Avem nevoie de oameni ca Luminița Tucă, inclusiv pentru conștientizarea noii generații. Nu de alta, dar într-o zi n-o să mai avem pe cine întreba!
Luminița Tucă: ”Va veni o vreme când ne vom dori să punem întrebări despre o rânduială şi n-o să aibă cine să ne mai răspundă. Asta fac eu acum. Cercetez la timpul prezent, fără să-mi pun problema că mă prăfuiesc străbătând uliţele satelor”.
În dialogul nostru purtat la ”Ambasador pentru România” ne cuibărim alături de Luminița Tucă în vatra străbună, ca să nu uităm de unde am plecat. Cândva, într-un sat din județul Giurgiu, și ea alerga prin colbul ulițelor. Colb din care astăzi și-ar face un parfum…
Cristiana P. Bota: Se mai întoarce lumea la sat, la tradiții, la origini?
Cercetător Luminița Tucă: Din fericire, da! Există oameni care, după ce călătoresc prin lume, se întorc în satele lor. Alţii îşi cumpără câte un teren şi îşi construiesc acolo o casă. Se stabilesc aproape de marile aglomerări urbane. Este bine şi aşa. Obiceiurile, în schimb, sunt în impas. Un exemplu ar fi Colindatul. Am observat schimbări în sate din Muntenia, unde se merge cu Moş Ajunul. Urarea s-a înlocuit. Nu se mai spune „Bună dimineaţa la Moş Ajun/Că-i mai bună a lui Crăciun” sau „Bună dimineaţa la Moş Ajun/Şi mâine la Moş Crăciun”, cum se striga la mine în sat. Copiii cântă colinde auzite la şcoală, la radio, la tv, pe compact discuri… Anul trecut s-a colindat mai puţin din pricina pandemiei.
Cristiana P. Bota: Ni se taie răsuflarea în faţa neîntinatelor frumuseţi ale satului românesc, dar în aceeași măsură ne sperie gândul că mâine, poate, nu vor mai fi… Cultura noastră strămoșească, ce se va alege de ea?
Cercetător Luminița Tucă: Cred că ar trebui să conştientizăm cu toţii că este necesar să fim mult mai responsabili în acest domeniu. De asemenea, este o urgenţă profesionalizarea mass-media din această perspectivă. Se fac confuzii grave, se prezintă chestiuni fabricate sub umbrela autenticului şi aceasta se numeşte educaţie prin cultură! Din fericire, încă există şansa de a salva. Avem nevoie şi de sprijinul instituţiilor de profil. Personal, nu mă dau în lături, ci pun proptele spre salvare. M-aş bucura să pot colabora cu instituţii care au ca obiect de activitate cercetarea şi conservarea în acest domeniu. Cred că ar fi mai uşor pentru toţi.
Cristiana P. Bota: Sunteți un om fericit? De fapt, ce îi trebuie unui om ca să fie fericit?
Cercetător Luminița Tucă: Cred că nu avem nevoie de prea multe pentru a fi fericiţi. Dacă suntem sănătoşi, avem părinţii bine, copiii sunt pe calea cea bună, atunci vom fi împliniţi! Este mirific să asculţi un greier, să asculţi concertele ciocârliilor noaptea, să auzi cântatul cocoşilor în zori, să respiri aerul tare al dimineţii şi să-i ai pe cei dragi în preajmă. Este ideal să ai un bătrân pe aproape şi să-i asculţi poveţele. Nu cred că avem nevoie de lucruri complicate pentru a fi fericiţi! Aşa-mi spune mie inima!
Interviul integral îl puteți citi în numărul 4 al revistei ”Ambasador pentru România”, care poate fi comandată la adresa redactie@roambasador.ro sau în secțiunea Comandă revista.
