Incepem seria interviurilor cu romanii de valoare stabiliti in Diaspora si astazi ne oprim la Marea Britanie, unde stam de vorba cu Mihaela Panaitescu, pictor contemporan si fashion designer. Cu un discurs vizual si conceptual puternic, Mihaela Panaitescu mosteneste si duce mai departe pasiunea pentru pictura si forta creatoare a mamei sale.
Mihaela Panaitescu cultiva in fiecare lucrare o identitate artistica puternic legata de formele libertatii de conceptie, folosind un limbaj plastic expresiv si dinamic, dar totodata difuz si misterios. Picturile ei se succed intr-un ritm expresiv-emotional, evolutiv, ridicand publicul intr-un zbor agonal.
O parte dintre lucrarile Mihaelei se raporteaza la realismul zilelor noastre, in timp ce alte lucrari se deschid in abstract si se evidentiaza prin culoare, textura, diferente de materialitate si joc compozitional.
Dialogul Mihaelei Panaitescu nu se opreste numai la raportul cu panza, pentru ca artista e pasionata si de creatiile vestimentare, pe care „zugraveste” variatiuni de emotii, simboluri si ritmuri.
Pasionata de pictura in acrylic, ulei, tempera, moda si design vestimentar, de tehnici mixte, colaje si pictura pe materiale textile, Mihaela Panaitescu are peste 100 de lucrari expuse in colectii particulare in tara si in strainatate. Ea a realizat si grafica ilustratiilor pentru o serie de volume de poezie.
In interviul acordat publicatiei noastre, Mihaela Panaitescu ne-a marturisit ca arta se descrie prin iubire si acceptare, prin deschidere si cunoastere. “Tot timpul sunt in cautare de simboluri si limbaj plastic, gasesc ca a fi artist este o continua munca de cercetare. Bucuria ce vine din aceasta arheologie o vezi in expresia ochilor care o admira”, mi-a spus Mihaela.
A ales sa traiasca la Londra, dar la fel de bine putea sa se stabileasca la Paris, Milano sau la New York. Se declara fascinata de timp, iubire, singuratate si transformare, iar in multe dintre lucrarile sale a folosit „coduri secrete” care asteapta sa fie descoperite de catre public. In viziunea pictoritei Mihaela Panaitescu, Viata inseamna Arta si Nemurire.
Mihaela Panaitescu a absolvit Liceul de Arta “Marin Sorescu” din Craiova (specialitatea desen, pictura, creatie vestimentara) si Universitatea de Arta “Nicolae Grigorescu” din Bucuresti Facultatea de Arte Decorative si Design. In 2013 a devenit membru al al Uniunii Artistilor Plastici, sectia Pictura si tot din acelasi an, Mihaela Panaitescu a inceput sa lucreze in atelierele unor personalitati din industria modei romanesti: Doina Levintza, Liza Panait si Cosmina Englizian.
Bazate pe inovatie si exprimare libera, lucrarile ei debordeaza de o energie creativa care te fascineaza de la primul contact vizual. Va invit sa o descoperiti pe pictorita Mihaela Panaitescu in interviul de mai jos.
Cristiana P. Bota: Ai mostenit talentul pentru desen de la parinti? Cu ce se ocupau?
Mihaela Panaitescu: Cu siguranta talentul la pictura l-am mostenit de la mama, ea obisnuia sa picteze foarte des, desi nu a avut studii de specialitate. Ea a fost o persoana extrem de talentata in multe domenii artistice, pot numi doar baletul, apoi anii de pian, apoi muzica (a fost soprano, fiind colega la acea vreme in Craiova cu indragita Doina Badea). Apoi multe probleme si starea de sanatate au dus-o pe alt drum, lucrand intr-un domeniu care nu i-a placut. Atunci am vazut pentru prima data un artist care sufera, mi-am promis ca voi munci doar in domeniul pe care il simt. Am crescut fara tata, el nu a facut parte nici un minut din viata mea, dar nu pot spune ca am suferit din aceasta cauza. Mama mi-a fost alaturi in toate si mi-a oferit tot ce avea mai bun, in special timpul, atat de pretios pentru mine pentru a face progrese in arta.
Cristiana P. Bota: Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru pictura astfel incat sa realizezi ca asta este meseria pe care vrei sa o urmezi?
Mihaela Panaitescu: Pasiunea pentru pictura si moda a aparut destul de tarziu, pe la varsta de 12-13 ani. Nici acum nu realizez ce s-a intamplat atunci, cert este ca imi amintesc caietele de desen si creionul care pasea liber pe hartie aducand la iveala o multime de schite bine proportionate si foarte creative. Era fascinant si misterios acel joc . Apoi imi amintesc ca dupa ce am aratat catorva profesori de la Liceul de Arta ceea ce fac, primind un feedback pozitiv, m-am transferat acolo inainte de sfarsitul clasei a VIII-a.
Cristiana P. Bota: Aveai si alte pasiuni in afara de pictura? Te gandeai ca iti vei alege o alta meserie decat din seria belle-arte?
Mihaela Panaitescu: Eram pasionata de literatura, ma gandeam sa urmez Elena Cuza, un liceu umanist, apoi sa devin profesor sau jurnalist, dar din clipa in care am vizitat Liceul de Arta am stiut ca acesta este drumul meu.
Cristiana P. Bota: Iti amintesti de prima pictura?
Mihaela Panaitescu: Da, imi amintesc si acum, prima pictura a fost in stil pointilist, un rasarit de soare la mare, apoi prima schita de moda elaborata in creioane colorate.
Cristiana P. Bota: Ai absolvit Liceul de Arta ”Marin Sorescu” din Craiova si Universitatea de Arta ”Nicolae Grigorescu” din Bucuresti. A fost grea admiterea la facultate?
Mihaela Panaitescu: Am absolvit Liceul de Arta Marin Sorescu din Craiova, un liceu cu profesori dedicati, asa cum a fost si profesoara cu care am studiat cei 4 ani si care mi-a pus bazele ca artist. Pot spune ca in fiecare zi descopeream din secretele artelor, in spatele carora erau mii de ore de munca. Dupa ce se incheia ziua, aveam teme si acasa crochiuri, portrete, schite anatomice sau interpretari pentru arta moderna. Deci munca nu inceta niciodata, perfectionarea trebuia sa continue. Eram constienta ca fara un studiu perfect, compozitie, culoare si creativitate, nu ai sanse sa fii acceptat la o Universitate de Arta. Examenul la Universitatea Nicolae Grigorescu din Bucuresti nu a fost greu pentru mine, dupa atat de multa munca si pregatire, rezultatele au venit. Sigur, a fost concurenta mare, erau doar 6 locuri si peste 60 de candidati. Au fost probe practice, desen, portret cu maini si culoare, natura statica apoi Brancusi la istoria artei si proba de mapa, prezentarea a 20 de lucrari create de artist in anul Acela. Plus o proba de drapaje pe manechin, pentru ca am urmat Fashion Design. Si am fost admisa!
Cristiana P. Bota: Daca ar fi sa evoci cea mai frumoasa amintire din studentie, care ar fi?
Mihaela Panaitescu: Am locuit intr-un camin de studenti din Bucuresti, deci amintirile sunt cat se poate de frumoase cand imparti o camera cu alti studenti. Cea mai frumoasa amintire este cu siguranta ziua in care ne-am decis sa „facem bani” de buzunar si afaceri. Ne contactase o firma care vindea tablouri in strainatate, principal USA, si platea procent din vanzari studentilor. Noi depozitam in camera tablouri din tot caminul pe care ei le colectau o data pe saptamana si aveam plata lunara pentru aceasta activitate. Si asa a inceput si recunoasterea mea in afara. Imi amintesc si acum primele lucrari vandute cu aceasta firma.
Cristiana P. Bota: Dupa facultate, ce a urmat, care a fost parcursul tau profesional? Ai primit oferte de colaborare?
Mihaela Panaitescu: Inca din ultimul an de facultate am inceput colaborarea cu doamna Doina Levintza, mergeam la atelierul dansei situat langa Arcul de Triumf, eram voluntar doua zile pe saptamana pentru a lua contact cu tendinte, materiale, comenzi, cu munca din spatele prezentarilor. Am mai avut si alte colaborari cu firme de pret-a-porter, dar intotdeauna m-au atras hainele deosebite, de lux, cele care definesc o personalitate.
Cristiana P. Bota: Cum a fost colaborarea cu Doina Levintza?
Mihaela Panaitescu: Asa cum am precizat mai sus, colaborarea cu doamna Levintza a inceput in ultimul an al studentiei datorita faptului ca participam la concursurile organizate de Prima Tv. Doina Levintza era doamna modei romanesti in acel timp. A fost o experienta extraordinara, din care am invatat ce inseamna a te implica cu adevarat in fashion, in creatia artistica, in teatru, film, in lansarea noilor colectii. Era o colaborare de echipa in cadrul careia fiecare stia clar ce are de facut, era un timp alocat fiecarei etape. In cei 4 ani am inceput sa-mi definesc stilul de creatie, la care lucram si gandeam in paralel. Imi amintesc cu drag prima rochie pe care am creat-o pentru o vedeta de televiziune (Iulia Fratia), apoi au urmat mai multe premii ca si tanar designer.
Cristiana P. Bota: Care a fost cel mai pretios lucru pe care l-ai invatat din colaborarile tale?
Mihaela Panaitescu: Cel mai important lucru este timpul acordat artei, cu cat lucrezi si experimentezi mai mult, te perfectionezi. Iti poti corecta greselile si poti aborda noi tehnici, trecand la o noua etapa a creatiei.
Cristiana P. Bota: Lucrarile tale (tablouri, colaje, tapiserii, icoane etc) sunt impresionante, chiar desavarsite as indrazni sa spun. Mai stii cate sunt?
Mihaela Panaitescu: Nu am tinut socoteala lucrarilor mele, nu le stiu ca numar, cert este ca multe se afla deja in colectii particulare, atat in Europa, cat si in afara. Tot timpul sunt in cautare de simboluri si limbaj plastic, gasesc ca a fi artist este o continua munca de cercetare, de descoperire, iar bucuria ce vine din aceasta „arheologie” o vezi in expresia ochilor care o admira.
Cristiana P. Bota: Acum nu mai locuiesti in Romania. De ce ai ales Londra?
Mihaela Panaitescu: Da, din nefericire Romania nu a reusit sa-mi ofere cadrul necesar pentru evolutia mea artistica, piata romaneasca de arta este slaba, expozitiile sunt putine, iar dupa nu se intampla mare lucru. Cred ca este o lipsa acuta de curatori – persoanele care faciliteaza legatura cu publicul interesat, dar cred ca si publicul este foarte putin interesat de arta. Aici companiile sau managerii de companii nu merg la Ikea sa-si ia un print, ci aleg lucrari originale pentru decorul interior. Referitor la alegerea mea, intamplator a fost Londra. Putea fi Paris, Milano sau New York.
Cristiana P. Bota: Cum au fost inceputurile ca artist roman in Regatul Unit? Ti-ai gasit usor locul?
Mihaela Panaitescu: Bineinteles ca nu a fost usor si nici acum nu este. Eu inca am un job stabil, iar partea de arta o fac in paralel ca freelancer designer si contemporary artist. Dar aici oportunitatile au inceput sa apara din primele zile, am fost selectionata la doua mari expozitii cu artisti internationali in doua galerii. Sunt multe lucruri de explorat, dar timpul este limitat. In general trebuie sa stii ce alegi pentru a nu te pierde in evenimente care nu te ajuta.
Cristiana P. Bota: Este apreciata pictura romaneasca in Marea Britanie? Publicul britanic a inteles lucrarile tale altfel decat cel de acasa?
Mihaela Panaitescu: Acest lucru depinde de stilul artistului. „Pictura romaneasca” nu mai este ceva traditional incadrat in niste tipare, ca in secolele trecute. Fiecare artist are un stil propriu, iar daca depaseste intr-un fel normalul, obisnuitul, este apreciat si promovat. Exact cum am spus mai sus, publicul britanic nu este ocupat cu supravietuirea ca publicul romanesc, are cultura artistica si admiratie pentru noutate.
Cristiana P. Bota: Vorbesti limba romana acasa (la Londra) sau limba engleza?
Mihaela Panaitescu: Depinde unde ma aflu. De exemplu la job trebuie sa vorbesc engleza, dar cu prietenii romani vorbesc romana. In general ma pliez pe situatie.
Cristiana P. Bota: Ce rol joaca lucrarile tale intr-un univers artistic dominat totusi de realism?
Mihaela Panaitescu: Imi place sa numesc stilul meu expresiv-emotional, deoarece in mare parte a lucrarilor mele, cele figurative, am incercat sa surprind o anumita stare de emotie si traire interioara. Aceste lucrari se raporteaza la realismul zilelor noastre, dar in plan interior, cele abstracte se evidentiaza prin culoare, textura, diferente de materialitate. Uneori experimentez, imi place sa combin diverse materiale cu culoarea, in asa fel incat sa arate bine compozitional.
Cristiana P. Bota: Ce te inspira in exprimarea plastica?
Mihaela Panaitescu: O multime de lucruri ma pot inspira, in general texturile diferite.
Cristiana P. Bota: De la inceputurile tale profesionale, la ce intrebari ai incercat sa iti raspunzi prin procesul creatiei?
Mihaela Panaitescu: M-a fascinat mereu timpul, iubirea, singuratatea si schimbarea omului, transformarea continua la care suntem supusi. In multe dintre lucrarile mele am folosit simboluri, sunt acele „coduri secrete”din arta mea. Sunt des intrebata: „Ce ai vrut sa spui in acest tablou?”. „Decodifica!”este raspunsul meu.
Cristiana P. Bota: Cum ai inceput sa folosesti vestimentatia ca suport pentru arta? Ce planuri ai in acest sens?
Mihaela Panaitescu: Am inceput sa pictez haine si bijuterii cand lucram la atelierele de creatie, dar si acasa in particular. Am avut si in facultate ceva proiecte cu pictura pe material, dar apoi am inceput sa o aplic direct pe haine si genti. Am observat ca devin mai deosebite mai atractive cand le aplici ceva unic, artistic. Demult, am constientizat ca o tinuta poate fi asemenea unui tablou… si ca sa fie mai aproape de o opera de arta, trebuie pictata manual. Cu multa migala si imaginatie, cu centru de interes si echilibru. Nu este usor deloc pe anumite materiale, depinde foarte mult de suport.
Cristiana P. Bota: Cat timp iti ia sa pregatesti o expozitie?
Mihaela Panaitescu: Destul de mult, pentru ca imi ia timp sa perfectionez lucrarea, pana in momentul in care imi place mie cu totul. „Cand vei vibra tu, vor vibra si cei care privesc”. Important este sa transmiti cu impact, dar placut, mesajul pe care l-ai gandit atat in plan emotional, cat si vizual. Sunt lucrari peste care intervin de doua-trei ori si sunt lucrari care imi ies „din prima mana“, depinde de ceea ce vad atunci in mintea mea.
Cristiana P. Bota: Ai avut foarte multe expozitii in tara si in strainatate. Ce urmeaza?
Mihaela Panaitescu: Da, au fost multe atat personale, cat si de grup. In tara din pacate nimic, deocamdata, aici doar ce am avut „Art Muses” la Romanian Cultural Centre „Nicolae Ratiu” – atat catwalk-show cat si expozitie de pictura. Multumesc inca o data RCC London pentru profesionalismul si deschiderea catre arta romaneasca contemporana. Apoi, recent am participat la celebrul targ de arta Parallax Art Fair in Kensington Town Hall, cu un review foarte bun. Inca nu stiu ce va urma, aici aplici pentru expozitii si esti sau nu selectionat in functie de locuri si de tematica evenimentelor.
Cristiana P. Bota: Ceea ce expui in tara este diferit de ceea ce expui in UK sau in alta parte?
Mihaela Panaitescu: Nicidecum, daca as expune iarasi in Romania ar fi tot arta mea, universal, aceeasi, oriunde si oricand.
Cristiana P. Bota: La ce visezi cand pictezi?
Mihaela Panaitescu: Sunt sigura ca nu visez cand pictez, din contra, sunt ancorata in realitate si concentrata pe ceea ce creez in acel moment. Este adevarat ca-mi place sa ascult muzica in timp ce pictez, dar asta ma face sa am o concentrare mai mare asupra imaginii si sa stiu ce vreau sa exprim in lucrare. Visarea vine anterior cand gasesc subiecte si imagini in subconstient, pe care le materializez dupa un timp.
Cristiana P. Bota: Atunci la ce visezi cand nu pictezi?
Mihaela Panaitescu: Cand nu pictez, visez atat la viitor, cat si la trecut. Imi place sa rememorez amintiri placute cu familia, cu prietenii, sa ma gandesc la viitor, sa „vad” ceea ce ar putea lua contur in cativa ani. Visez mult la mare, o ador (cred ca datorita zodiei de apa). Cred ca toti visam sa fim fericiti si iubiti, este un vis frumos ce nu trebuie pierdut nicicum. Este, dupa parerea mea visul, care-ti intretine viata, optimismul.
Cristiana P. Bota: Ce rol are iubirea in lucrarile tale?
Mihaela Panaitescu: Iubirea a avut si are un loc principal in lucrarile mele, am tratat subiectul „iubire” in multe feluri. Iubirea este pretutindeni (ne-a fost oferita in dar, am fost creati din iubire si copii se nasc si traiesc cu iubire,) iubirea dintre cupluri, iubirea aproapelui, iubirea naturii si a animalelor, iubirea in plan mondial (lipsa conflictelor si violentelor). Am o serie de tablouri-protest impotriva armelor si razboiului, am si lucrari care emit emotia iubirii din cuplu. Oricum arta se descrie prin iubire si acceptare, deschidere si cunoastere. In viata e important sa alegi sa iubesti, chiar daca esti dezamagit de cei din jur, sufletul are de castigat. Eu pictez cu multa dragoste, este „ingredientul necesar”, iar lucrarile mele continua sa atraga.
Cristiana P. Bota: O ultima intrebare: ce este viata pentru tine?
Mihaela Panaitescu: Viata este drumul nostru, al fiecaruia in parte. Depinde de noi sa-l presaram cu flori sau cu noroi. Las filozofii sa gandeasca intens despre subiect, cu toate ca am intalnit pana la anii mei numeroase aspecte si experiente care mi-au creat propria filozofie. Stiu si simt doar ca nu se termina totul aici. Cred ca o mica parte din noi va ramane undeva in vesnicie si daca ne dam silinta si aici pe pamant. Sa contemplam arta creata de egipteni, de exemplu, ori de Michelangelo. Ei inca traiesc prin ceea ce au lasat in urma si nu vor disparea prea curand. Deci Viata=Arta=Nemurire.
